Sorții au fost, ieri, la Viena, de partea echipei lui Ivica Rimanic. Astfel, Oltchim luptă pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor cu Gyor, Buducnost și Krim.
De altfel, tragerea la sorți reeditează duelul Olchim – Gyor din grupele Ligii, din sezonul trecut, la echipa din Ungaria evoluând trei românce: Simona Spiridon, Gabriela Nagy-Rotiș și Aurelia Brădeanu. Ultima, însărcinată în patru luni, va urmări însă meciurile de pe bancă. „Mi se pare o grupă accesibilă pentru Gyor și Oltchim. Îmi doresc să urce ambele în semifinale și mă bucur că au picat împreună. Voi fi și la Gyor, și la Vâlcea, să le încurajez pe fete”, ne-a declarat Aurelia. În ceea ce privește echipa pe care o va susține, Mika este fermă: „Țin cu Gyor pentru că acum sunt la ei, deși Oltchimul are un loc aparte în sufletul meu. Îi țin pumnii prietenei mele Luminița (n.r. – Huțupan), și vom vorbi înainte de meci, dar ce e pe teren, e cu totul altceva”. Și președintele secției de handbal a clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu consideră grupa accesibilă: „Șansele sunt destul de mari pentru a trece în semifinale. Cred că Oltchim și Gyor sunt favorite la calificare”. Primele două clasate din fiecare grupă vor accede în penultimul act. Grupa Principală 1: Hypo Viena, Viborg HK, Ikart – Brande, HC Podravka
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER