După două etape din Grupa C a Ligii Campionilor, toate cele patru echipe se află la egalitate de puncte, iar lupta pentru calificare va fi pe muchie de cuțit. „Eu am mai spus că grupa noastră este cea mai echilibrată din Ligă. Cine va scoate puncte din deplasare se califică sigur.
Dacă nu, nu este exclus ca la final toate cele patru echipe să fie la egalitate de puncte și departajarea să se facă la golaveraj” a spus președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.
Dacă Oltchim se va califica a doua oară consecutiv în sferturile Ligii Campionilor, președintele Gavrilescu o așteaptă în Zăvoi pe internaționala din Turcia, Yeliz Ozel, a cărei echipă, Piyango a fost eliminată din Cupa EHF de către HCM Baia Mare.
„Noi ne-am înțeles cu Ozel, care a pus două condiții, echipa sa să nu mai fie în cupele europene și Oltchim să se califice mai departe în Ligă. Prima din condiții s-a realizat, Piyango a fost eliminată, acum mai rămâne să ne calificăm noi.
Ozel ar veni doar pentru Liga Campionilor, nu să joace în campionatul nostru. Așa ne-am înțeles și dacă e fată serioasă, va veni la noi” a mai spus Ioan Gavrilescu. Următorul meci al Oltchimului în grupă este sâmbătă, la Podravka (ora 17:00, live pe Sport.ro).
Adi Georgescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER