Jucătoarea Ionela Gâlcă-Stanca a declarat, joi, că este bucuroasă pentru revenirea la Oltchim Râmnicu Vâlcea, formație pentru care a semnat un contract pe doi ani.
"Sunt foarte bucuroasă că mă întorc la Vâlcea. Nu mai vreau să revin asupra motivelor din cauza cărora am plecat. Am semnat pe doi ani și ceea ce-mi doresc cel mai mult este să fiu sănătoasă, să pot juca la capacitate maximă", a declarat Ionela Gâlcă-Stanca, revenită la Oltchim, după un an.
Handbalista a semnat, miercuri seară, în timp ce la Viena se trăgeau la sorți grupele Ligii Campionilor. Ea a afirmat că Oltchim are șanse reale de calificare în faza a doua a grupelor: "E clar că se putea și mai bine dar tot atât de adevărat este că puteam avea și adversari mai tari. Ne vom reîntâlni cu ETO Gyor și Zvezda, formații pe care le cunoaștem foarte bine. Eu zic că avem șanse reale de calificare. Față de echipa pe care am lăsat-o aici, Oltchim este mai puternică. Majoritatea fetelor a rămas și în plus au venit handbaliste din străinătate și Neagu și Vizitiu, toate de valoare".
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va evolua în grupa C preliminară a Ligii Campionilor, împotriva formațiilor Gyo ETO (Ungaria), SD Itxako (Spania) și câștigătoarea grupei 2 din turul secund, conform tragerii la sorți de miercuri, de la Viena.
În grupa 2 din turul secund se află echipele: Zvezda Zvenigorod (Rusia), RK Olimpija (Slovenia), SKP Bratislava (Slovacia) și înca o echipă din turul 1 preliminar. Câștigătoarea grupei va evolua în grupa C preliminară, alături de Oltchim.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER