Iulian Stamate, la final de drum ca principal la Corona Brașov: „M-au înjurat mulți, acum nici nu mai contează”. Planuri mari pentru sezonul viitor
Antrenorul Iulian Stamate a ajuns la finalul colaborării cu echipa de handbal feminin Corona Brașov.
Corona Brașov a salvat sezonul în ultima etapă din Liga Florilor. Echipa de la poalele Tâmpei a câștigat meciul disputat sâmbătă, pe teren propriu, cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 38-34 (16-23) și a terminat campionatul pe locul 8.
După o primă repriză slabă, în care Vâlcea a condus și cu opt goluri, Corona a revenit în partea secundă și a obținut o victorie vitală în lupta pentru evitarea barajului.
Iulian Stamate cere răbdare la Corona Brașov
Antrenorul Iulian Stamate, cel care a asigurat interimatul după demiterea lui Alin Bondar, recunoaște că în acest sezon au fost obținute rezultate care nu fac cinste clubului.
„Corona Brașov nu este o echipă care să ajungă la baraj. Este adevărat că în acest sezon au fost rezultate care nu ne fac cinste, dar să nu uităm că suntem un club vechi, cu o echipă nouă. La Brașov trebuie puțină răbdare”, a spus Stamate, care la finalul meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat că și-a încheiat aventura ca principal și că va reveni în managementul clubului.
„A fost o jumătate de sezon complet nebună, cu urcușuri și coborâșuri pe care nu le înțeleg. Le felicit pe fete și le mulțumesc. Pentru mine este un sfârșit de drum ca antrenor principal la Corona Brașov. A fost o conjunctură în iarnă pe care o știți cu toții.
M-au înjurat mulți, acum nici nu mai contează. Vreau doar să mulțumesc publicului că a venit în număr mare la meciul cu Vâlcea pentru că veneam după un joc absolut mizerabil la Măgura Cisnădie”, a spus Iulian Stamate, care a fost instalat antrenor la Corona la finalul lunii noiembrie 2023.
Alexandru Dedu, managerul Coronei, a decis atunci schimbarea antrenorului Alin Bondar. După 11 etape, Corona Brașov era pe locul 10 in Liga Florilor. De atunci, Iulian Stamate, Mihaela Seifer Ciobotaru și Aurelia Brădeanu s-au ocupat de pregătirea echipei, cu Stamate în rol principal.
Stamate explică problemele de la Brașov
Sezonul mai mult decât modest al echipei brașovene în campionatul recent încheiat este pus de Stamate pe seama urmărilor celebrului caz de dopaj de la Brașov din 2019, care a lăsat urme adânci.
„În prima parte a sezonului, atunci când eu mă ocupam de partea de management, a fost foarte greu să construim o echipă. Corona Brașov este un club mare, un club de mare tradiție, dar care venea după o perioadă nefastă și cu o carte de vizită pătată serios.
A fost o provocare foarte mare să construim o echipă și să convingem jucătoarele să vină la Brașov”, a mai spus Iulian Stamate, cel care, alături de Alexandru Dedu, a construit echipa care a terminat doar pe locul 8 în Liga Florilor.
Planuri mari pentru sezonul viitor
Dedu și Stamate au planuri mari pentru sezonul viitor cu echipa de handbal.
Mai ales că hocheiul și voleiul la Corona Brașov au fost la înălțime, în timp ce handbalul s-a zbătut în mediocritate. Iar pentru Dedu, fostul șef al FRH, evitarea barajului în ultima etapă nu poate reprezenta o realizare.
Astfel, la Brașov va veni antrenorul Bogdan Burcea, la pachet cu patru jucătoare de la SCM Universitatea Craiova: Cristina Burcea-Zamfir, Bianca Curmenț, Katarina Krpež Šlezak și Patricia Ghețu.