Campioana en-titre a avut un sezon cu suișuri și coborâșuri, dar când întrecerea a intrat în faza de totul sau nimic, în Capitală s-a sunat alarma! Mobilizare generală, ambiție, adrenalină, tărie, motivație, toate aceste lucruri s-au resimțit până în măduva oaselor încă de la debut, chiar dacă rezultatele nu au venit din minutul 1. Din contră, Ferencvaros a fost o echipă greu de doborât, fiind probabil în cea mai bună perioadă a ultimului deceniu.
Foto: Dragoș SAVU – Mediafax
Primele 15 de minute au fost destul de echilibrate, ambele echipe reușind să se afle în această perioadă la conducere în timpi aproximativ egali. Prima remarcă a jocului: ritmul, foarte ridicat! Ambele și-au propus să-și alerge adversara și s-au ținut de plan. Per Johansson a intrat în teren cu formula de echipă consacrată a acestei perioade, Ungureanu – Mehmedovic, Torstensson, Gullden, Ayglon, Martin, Manea, dar primele reacții au venit rapid. După 10 minute de joc, antrenorul suedez a făcut două schimbări în atac, Brădeanu și Niombla vs Torstensson și Ayglon, iar din acel moment, de fiecare dată când jocul i-a permis, a efectuat câte două schimbări între cele două faze, atac – apărare. Și-a dorit o echipă proaspătă permanent, care să nu slăbească deloc ritmul.
Prima diferență de două goluri s-a înregistrat în minutul 16, scor 10-8, dar prima „fractură” a rezultatului s-a produs în minutul 20, când Carmen Martin a înscris pentru 13-10, în urma unui contraatac perfect, de manual! „Tigroaicele” au împins puternic în picioare, Ferencvaros nu a avut în primă fază reacție, iar campioana României s-a desprins la 16-11 (min. 24). CSM București a avut o încredere fantastică în forțele proprii, dar și echipa maghiară a fost la aceeași parametri, fiind ajutată atât de parcursul din acest sezon, dar și de succesul recent cu Gyor din Cupa Ungariei. Spiritul de luptă a ajutat până la urmă echipa adversă să nu piardă definitiv ritmul și chiar să revină la 15-17 până la pauză.
Prima repriză a fost în primul rând un duel de la distanță între Gullden și Kovacsics, care a continuat și la începutul reprizei secunde, când au ajuns la un incredibil 10-10 la goluri marcate după nici 40 de minute de joc. Cele două jucătoare au asigurat fluență celor două atacuri, au „deschis” apărările, au profitat de fiecare spațiu, de fiecare aruncare.
Foto: George FILIP – Mediafax
CSM București a avut un plus datorită portarului Paula Ungureanu, care a făcut din nou un meci memorabil, dar diferența nu a urcat la mai mult de 3 goluri, 21-18, 23-20 (min. 41). A doua fractură a jocului, de această dată ca eficiență, s-a produs în atacul echipei CSM București. Mingea a refuzat să intre de câteva ori în poartă, fie a lovit bara, fie portarul Szikora și-a făcut simțită prezența, astfel că FTC s-a apropiat la 23-22, având și șansa egalării. Paula Ungureanu s-a opus însă unui destin crud!
Per Johansson a riscat totul pe final și a introdus-o pe Bianca Bazaliu în ultimele 10 minute ale jocului. Descătușarea a venit însă în urma a două intrecepții făcute în apărare de Martin și Mehmedovic, astfel că CSMB a prins din nou „grai”. Gabor Elek a cerut nervos ultimul time-out, Lukacs și Pena i-au readus speranță, dar Ungureanu a hipnotozat din nou bara, iar din minutul 58 totul s-a transformat într-un vis frumos. Unul de Final 4! Bianca Bazaliu a înscris un eurogol de la mare distanță, apoi a lovit și Mica Brădeanu, iar tabela a ajuns la un fantastic 30-25, scor care cu câteva minute mai devreme părea imposibil de realizat. Dar campioana s-a întors atunci când trebuia și are toate șansele să-și apere trofeul la Budapesta. Înaintea marelui show din luna mai, CSMB trebuie să reziste infernului ce se anunță în arena celor de la Ferencvaros. Psihicul și încrederea sunt însă acum de partea tigroaicelor.
CSM București – Ferencvaros 30-25 (17-15)
Ungureanu, Grubisic, Iordache – portari; Gullden 10, Curea, Dache, Ayglon 2, Bazaliu 2, Brădeanu 2, Torstensson, Martin 7, Manea 2, Niombla 1, Lobach, Mehmedovic 4, Bohme. Antrenor: Per Johansson
Szikora, Biro – portari; Szollosi-Zacsik 2, Szarka 1, Schatzl 2, Szucsanszki, Szekeres, Meszaros, Lukacs 4, Snelder, Pena 5, Monori, Faluvegi, Jovanovic, Kovacsics 11, D. Hornyak. Antrenor: Gabor Elek
Partida retur se va desfășura pe 15 aprilie, la Budapesta, cu începere de la ora 17:45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER