Jakob Vestergaard pierde jocuri, iar nemulțumirile se înmulțesc la adresa lui! Antrenorul danez rămâne optimist: „Mai avem trei meciuri pe care putem să le câștigăm, astfel că putem să ne calificăm”
CSM București și-a complicat situația în Grupa C a Ligii Campionilor, după ce a pierdut a doua partidă consecutivă, scor 24-27 cu Gyor. Campioana României a rămas cu 2 puncte și va susține următoarele două jocuri în deplasare, la Gyor și la Rostov.
Deținătoarea trofeului Ligii Campionilor a cedat în fața rivalei din Ungaria după ce a condus cu 5 goluri. Nu a știut însă să gestioneze acest avantaj, iar Gyor a venit ca un tăvălug și a obținut succesul care îi consolidează poziția de lider.
„Vreau sa felicit Gyor pentru partea a doua a jocului. Prima repriză a fost bună, la nivel maxim din partea echipei noastre, dar în partea a doua totul s-a schimbat. Trebuia sa fim mult mai atenți în defensivă, iar în atac am făcut foarte multe greșeli. Sper să avem cât mai mulți suporteri în deplasarea de la Gyor și să putem câștiga la patru goluri. Gyor a jucat fantastic în repriza a doua, a marcat 18 goluri, dar și noi am făcut multe erori”, a fost declarația antrenorului Jakob Vestergaard la conferința de presă.
De partea cealaltă, Ambros Martin a susținut: „Sunt fericit de jocul făcut de echipa mea, de modul în care au tratat partida, mai ales în repriza doua. Meciul de astăzi este încă un exemplu că nimic nu este terminat până la finalul celor 60 de minute. Am dat dovadă de foarte multă dăruire, dorință și spirit de echipă. Va trebui să mai punem la punct câteva lucruri în defensivă și să nu mai avem fluctuații în joc pe viitor”.
Jakob Vestergaard s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, dar a afirmat că echipa poate câștiga următoarele trei jocuri. „Sunt dezamăgit de rezultat. Mai avem trei meciuri pe care putem să le câștigăm, astfel că putem să ne calificăm. Grupa C este cea mai puternică și dacă ne calificăm, ne vom întâlni cu adversari din grupa D și avem șansa să trecem de grupele principale. Avem șanse să mergem mai departe”, a declarant Vestergaard.
După această nouă înfrângere a campioanei Europei, a treia în decurs de o lună de zile, la adresa lui Jakob Vestergaard s-au înmulțit nemulțumirile. Antrenorului danez i se impută faptul că nu a avut reacții în repriza secundă și a luat câteva decizii neinspirate. El a solicitat time-out destul de târziu pe revenirea echipei Gyor și o cădere de joc dramatică a CSM, abia când scorul de la 14-9 a devenit 16-18, adică după un parțial (9-2)!
Următorul meci al CSM București este în campionat cu Măgura Cisnădie, apoi va susține un alt examen de foc cu Gyor în Liga Campionilor, în deplasare.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?