Aihan Omer are bătăi de cap înaintea „dublei“ cu Muntenegru, din barajul de calificare la CM. Selecționerul a primit o veste proastă din Elveția, fiind anunțat că Rareș Jurcă (foto) a suferit accidentare serioasă.
Interul dreapta și-a fracturat umărul stâng și a devenit indisponibil pentru înfruntarea cu Muntenegru. Jurcă a ajuns marți seara în cantonamentul de la Szeged pentru a-și revedea coechipierii, dar ieri a ajuns la Cluj.
„Este o pierdere însemnată, mai ales că era în formă. Îl mai am pe Sandu Iacob, un jucător complet, dar să nu uităm că a dus greul tot sezonul la Bacău. Am fi avut nevoie de dublură”, a spus Omer.
Pentru a acoperi totuși postul, la lot a fost chemat în regim de urgență Mureșan de la HCM Constanța. Altfel, România susține azi și mâine, în Slovacia, ultimele teste înaintea barajului. Înaintea plecării la Bratislava, naționala a avut parte de o surpriză, o invitație la la Consulatul României din Szeged.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER