Kaka va fi afacerea secolului pentru City

Presa din Insulă a consultat pe un consultant bancar care se ocupă cu litigiile financiare din domeniul sportiv, iar răspunsul acestuia a fost cât se poate de interesant. Și anume, City poate plăti până la 250 de milioane de lire sterline, iar afacerea va fi, oricum, rentabilă.

Trucul (a nu se lua cuvântul în sensul său clasic, cel peiorativ) constă în plimbarea jucătorului de la un club la altul, după niște ani și niște contracte încheiate într-un mod extrem de profesionist, iar cel care a înțeles esența este Michel Platini, actual președinte al UEFA, în contextul scandalului mediatic legat, pe vremea aceea, de plecarea lui Zidane de la Juve la Real. "Dacă aș fi impresarul lui zinedine, l-aș vinde din trei în trei luni. Cum de ce? Ca să-mi iau comision de patru ori pe an!"

Cum definești un business

Referitor la starul brazilian, omul contactat de ziariști a prefațat felul în care se aranjează lucrurile cam ca în celebrul film Zeitgeist (Spiritul timpului). "City își va recupera banii, dar cu o singură condiție, și anume să plătească o sumă fabuloasă lui AC Milan. Cu cât un jucător este mai scump, cu atât este mai interesant pentru piața de marketing."

Dacă într-adevăr există ceva ce lumea nu înțelege, atunci este vorba de NUMĂ‚RUL, nu de VALOREA acestor vedete ale fotbalului. Mai precis, fiecare deceniu a înghițit doar unul sau doi fotbaliști. La sfârșitul anilor ’90 a fost Ronaldo, legat de Nike și rentabilizat prin mutări succesive de la o mare grupare la alta. Pe urmă, rolul său a fost preluat și dus mai departe de Beckham, iar acum Kaka este pe punctul de a prelua făclia. "Este ca la ștafetă", spune tipul din umbră. Ronaldinho era cel care trebuia să urmeze, dar cei care dirijează aceste lucruri l-au ales pe compatriotul său de la Milan."

Ronaldo este pe listă

Din câte se pare, Cristiano Ronaldo va fi următorul tun financiar, dar numai după plecarea la Madrid. Multi spun ca ar trebui sa fie Messi, dar la el e o problema fizică. Până la urmă, e un fel de rasism financiar, dar e normal într-o lume dominată de televiziune. Kaka are toate astea și, din punct de vedere comercial, costă 250 de milioane. Dar, se vor scoate pe el ban pe ban.

Cum anume? simplu. Condiția sine-qua-non? Un contract pe cinci ani, dar să fie vândut mai departe după doar patru. Prima sursă de bani vor fi meciurile amicale pe care Manchester City le va disputa pe tot globul. Deocamdată, ei cer 200.000 de lire per partidă dar, cu Robinho și Kaka pe teren, vor primi 2,5 milioane de lire sterline pentru fiecare meci jucat în Orientul Îndepărtat.

Tricourile, boom financiar

Vor fi puse în vânzare tricouri personalizate care se vor vinde super bine peste tot în lume, clubul va urca prețul fiecărui bilet de intrare pe City of Manchester cu 10 lire, iar meciurile se vor juca, fără excepție, cu casa închisă de acum înainte. A nu se uita drepturile TV care vor fi vândute în Orientul Mijlociu, Extremul Orient și Australia, iar sponsorii actuali se vor simți obligați să mai verse câte 5 milioane anual. Și asta numai pentru a nu ceda locul altora! Deja se lucrează la noile shorturi și la noile tricouri care vor fi o revoluție în domeniu. Probabil, Puma va fi brandul principal înscris pe tricouri, dar și Liniile Aeriene ale Emiratelor anunță că sunt disponibili să pluseze.

"Credeți-mă, oamenii aceia nu fac acte de caritate. S-a făcut o analiză financiară la sânge și știu că își vor scoate banii. Ah, că nu vor câștiga înzecit? Asta e o altă poveste, dar nu vor pierde nimic, vor ieși pe plus, iar beneficiul de imagine va fi extraordinar", a conchis cel care a fost poreclit "Creierul" de publicația care a dezvăluit aceste lucruri.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 18 01. 2009, 16:04
Actualizat: 18 01. 2009, 17:32