Kim Rasmussen (50 de ani) a oferit prima declarație după ce a preluat echipa de handbal feminin CS Rapid.
CS Rapid a intrat pe mâna lui Kim Rasmussen, cel care i-a luat locul lui Carlos Viver. Noul antrenor al echipei de handbal feminin din Giulești, care în 2016 a câștigat Liga Campionilor alături de CSM București, avertizează că vrea să își depășească fosta echipă.
Amtrenorul danez a menționat, însă, că o schimbare vizibilă va putea avea loc abia sezonul vitor, deoarece acum diferența de nouă puncte față de formația Primăriei Capitalei este foarte greu de remontat.
„Mă bucur că m-am întors. Odată ce am avut oportunitatea, nu a fost greu să fac o alegere. Cunosc Bucureștiul, știu cum merg lucrurile aici, ce au construit aici alături de fani… Nu am putut să refuz această ocazie.
Îmi polace să antrenez la cel mai înalt nivel posibil în Europa în Liga Campionilor. Îmi place foarte mult atmosfera de aici, presiumea, îmi plac jucătoarele de aici, atitudinea pe care o au. Când mă întorc la ceva ce deja cunosc este mai ușor pentru mine.
Chiar dacă sezonul este pe final, trebuie să ne agățăm de orice șansă avem și să facem tot ce ține de noi (n.r. în Liga Florilor, CS Rapid este pe locul 2, la nouă puncte de liderul CSM București).
Urmăresc Rapidul de mulți ani, astfel că le cunosc pe jucătoare. Lucrurile trebuie să se schimbe treptat, nu pot să fac acum o revoluție. Acum nu este posibil să se facă schimbări mari.
Anul viitor vom avea un alt obiectiv, dar în acest sezon este important să ne cunoaștem toți foarte bine. Avem timp pentru a crea o coeziune. Trebuie să avem răbdare.
Krim Ljubljana (n.r. adversarul din Liga Campionilor) a demonstrat că traversează un sezon foarte bun și că este pregătită. Avem și noi avantajele noastre, ele se bazează pe experiența jucătoarelor pe care le au.
Sunt un antrenor emoțional, trăiesc meciurile, și aici este o atmosferă pe sufletul meu.
Trebuie să fim calmi, pentru că fiecare meci e ca un uragan. Am învățat data trecută că trebuie să rămânem calmi în fața furtunii. Vrem să dominăm campionatul. Nu suntem aici pentru locul 2!”, a declarat Kim Rasmussen, noul antrenor al echipei de handbal feminin CS Rapid.
Kim Rasmussen este noul antrenor al Rapidului! Tehnicianul l-a înlocuit pe Carlos Viver și trebuie să ducă formația din Giulești în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin.
„Kim Rasmussen este noul antrenor principal al echipei Rapid București.
Cu o experiență de peste 30 de ani, tehnicianul danez are în palmaresul său unul dintre cele mai râvnite trofee, cel al Ligii Campionilor, câștigat în 2016.
A fost selecționer al Poloniei, Ungariei, Muntenegrului și al Coreei de Sud.
Cu reprezentativa Poloniei a jucat 2 semifinale la Campionatele Mondiale din 2013 și 2015, ambele încheiate pe locul 4.
A reușit să califice naționala Muntenegrului la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
În 2022 a câștigat Cupa Asiei cu selecționata Coreei de Sud.
Ultimele echipe de club pe care le-a antrenat:
Kim a fost nominalizat de mai multe ori la titlul de antrenorul anului de către Federația Internațională de Handbal.
Bine ai venit în Familia Rapid, Kim”, este anunțul făcut de campioana României după instalarea lui Kim Rasmussen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER