Krim Ljubljana – Oltchim 35-34

Lansată spre semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim și-a propus să mai facă astăzi, la Ljubljana, un pas spre careul de ași al competiției. Indiferent însă de rezultatul final, Vâlcea rămâne la mâna ei în lupta pentru calificare.
„Este un meci foarte important, dar nu decisiv. Pentru noi, ziua în care se poate decide calificarea este 15 martie, când jucăm acasă cu Buducnost.

Întotdeauna e bine să punem și răul înainte, dar fetele sunt hotărâte să-și vândă scump pielea la Ljubljana și să obțină o victorie care ne-ar asigura în proporție de 90% calificarea”, ne-a declarat Ioan Gavrilescu, președinte CS Oltchim.

„Locul întâi în grupa principală”

Vâlcenii iau în calcul orice rezultat în fața lui Krim. „Dacă din diferite considerente, cum ar fi o evoluție mai proastă a noastră, un joc de senzație al gazdelor sau o intervenție brutală a arbitrilor, s-ar consemna o înfrângere, nu dramatizăm nimic. Șansele de calificare rămân în continuare în mâinile noastre, indiferent de ce fac ceilalți”, a punctat șeful grupării vâlcene. De menționat că tot azi se joacă și Buducnost – Gyor.

Înainte de a pleca spre Ljubljana, Ioan Gavrilescu a vorbit și despre șansa Oltchimului în acest sezon de Liga Campionilor: „Dacă nici acum nu suntem în stare să mergem în semifinale, atunci nu știu dacă în viitor ne mai putem propune lucruri îndrăznețe. Echipa noastră are totuși valoare, iar obiectivul nu este deloc fantezist. Cu lotul pe care îl avem la dispoziție, în mod cinstit vă spun că suntem între primele patru echipe ale Europei. Încercăm să luăm primul loc în grupă, pentru că astfel vom juca semifinala retur acasă”.
 

Publicat: 28 02. 2009, 18:00
Actualizat: 28 02. 2009, 20:06