L-a testat pe liderul Turului Franței! El le pregătește pe fetele de la Oltchim
Oltchim și-a întărit stafful tehnic în această vară cu un
preparator fizic din Franța, Frank Khun, și cu Steluța Luca,
aceasta renunțând la activitatea de jucătoare. Primul a mai lucrat
cu Radu Voina și în urmă cu doi ani, însă contractul a fost atunci
pe durata unei singure luni. Acum, angajamentul este pe întreg
sezonul.
Până să ajungă la Oltchim, Frank Khun a profesat nouă sezoane în
baschetul profesionist din Franța, iar acum zece ani a lucrat
inclusiv cu actualul lider al Turului Franței, Thomas Voeckler.
„Este un băiat deosebit și sunt fanul lui în Turul Franței. Îl
apreciez pe Thomas pentru că este un ciclist curat”, ne-a povestit
Frank Khun.
Francezul s-a integrat deja în atmosfera de la Oltchim, fiind
surprins plăcut de ce a găsit la Vâlcea. „Sunt foarte fericit că
m-am întors la Oltchim. Încă de la început am simțit spiritul de
echipă. Sunt impresionat de calitățile pe care le au unele
jucătoare. Deși suntem abia la începutul pregătirilor, unele fete
stau foarte bine din punct de vedere fizic. Sunt și foarte
deștepte. Spre exemplu, azi (n.r. – ieri)
mi-au cântat imnul Franței la un exercițiu milităresc”, a afirmat
Khun.