La 2 mm de moarte!** Află povestea incredibilă a Valeriei Beșe!

Pe semicerc cu siguranță că nu ți-ai dori să o întâlnești. Are
brațe de fier și rade totul în stânga și în dreapta atunci când
trebuie să stingă orice foc în defensiva pe care o conduce de cele
mai multe ori magistral. Vali Beșe, „călită” la Zalău de
„vulcanicul” Tadici, este o cu totul altă persoană în afara
terenului. De fapt, diferența este „ca de la cer la pământ”, după
cum se autocaracterizează. Pare emotivă, este un personaj de o
modestie rară și cu foarte mult bun-simț.

Vali Beșe răspunde lejer mai la toate întrebările, semn că nimic
nu o mai poate pune în dificultate după ce viața a fost destul de
aspră cu ea. Povestea celei mai bune apărătoare din țară și între
cele mai bune șase din lume, după cum a clasificat-o Gheorghe
Tadici, are culoare. S-a născut într-o familie obișnuită, n-a avut
o copilărie tocmai roz, a văzut moartea cu ochii și a căpătat în
timp un psihic de campioană.
Totul începe în Bistrița, pe 16 decembrie 1979. La handbal? „Am
ajuns în urma unui anunț în ziar. Terminasem clasa a IV-a, iar tata
s-a gândit să mă înscrie la liceul sportiv din Bistrița. Am ajuns
într-o clasă cu profil volei și handbal. M-am hotărât repede însă
ce vreau să fac, asta și pentru că antrenorul Dumitru Gâvan a știut
să mă atragă spre handbal. Ba cu un echipament, cu adidași, cu
ciocolată. Acesta este începutul meu”, sunt primii pași ai Valeriei
pe calea marilor performanțe.

Debut la 14
ani în Liga
Națională

La vârsta la care copiii se bucură de primul buletin, centrul
formației Oltchim făcea o mutare care avea să-i schimbe tot cursul
vieții: „În 1994, domnul Tadici m-a căutat. Nu știu cum m-a
observat, dar îmi aduc aminte că eram la un turneu de junioare la
Deva, când m-a întrebat dacă vreau să vin să joc la Zalău. I-am
spus că trebuie să vorbesc cu părinții, aveam doar 14 ani. Mama și
antrenorul nu prea au fost de acord în prima fază, dar până la urmă
au fost convinși să mă lase. Auzisem de domnul Tadici și nu m-a
speriat gândul de a merge la Zalău”. Cu alte regulamente în vigoare
la vremea respectivă, Vali Beșe și-a făcut debutul în Liga
Națională la 14 ani și 10 luni!!!, într-un meci cu Timișoara. „Nu
mă așteptam să debutez chiar imediat. Nu îmi aduc aminte foarte
multe lucruri de la debut, știu însă că am avut multă ambiție și am
jucat foarte bine”, istorisește handbalista.

Putea
să-și rupă
gâtul

Timp de 12 ani, Vali Beșe a jucat la Zalău, dar interlocutoarea
spune că nu este chiar o veșnicie: „La Vâlcea am deja patru ani,
mai stau încă cel puțin două sezoane. Imediat fac majoratul în
handbal”. Câștigătoare de cupă europeană la 16 ani, debutantă la un
Campionat Mondial la nici 18 ani împliniți sau trei titluri cu
Zalău sunt câteva din reperele handbalistei în perioada Zalău. Și
poate că Vali ar fi reușit și mai multe dacă viața n-ar fi fost
crudă cu ea. 27 noiembrie 2001 este ziua în care Beșe a fost pusă
la grea încercare, a scos-o din circuit, a marcat-o poate pentru
totdeauna. Momentul de cumpănă a fost marcat de un grav accident.
„Eram singură în mașină. Am suferit o luxație cervicală. M-am lovit
cu capul de geamul de la ușa din dreapta. Am fost la doi milimetri
de moarte, foarte aproape
să-mi rup gâtul. Nu-mi aduc aminte nimic din ziua respectivă. Mi
s-a șters din memorie absolut tot. Îmi reamintesc doar momentul în
care am plecat de acasă și apoi când m-am trezit pe patul de
spital. Nici măcar nu am visat ce s-a întâmplat atunci. În niciun
fel”, dezvăluie handbalista Oltchimului.

Handbalul
este viața
ei

„Până să aibă acel nefericit accident, Vali era o jucătoare
completă de atac și apărare. Poate că 99 de persoane din 100 ar fi
renunțat la handbal în locul ei, dar ea a avut ambiția să revină.
Refacerea a fost anevoioasă, o lună a stat cu gâtul imobilizat, dar
s-a întors pe teren parcă mai puternică”, a susținut Gheorghe
Tadici, care a pus-o în fruntea listei de achiziții atunci când s-a
făcut proiectul Oltchim 2006.
Nici la Vâlcea nu a fost ferită de probleme și chiar dacă nu au mai
avut aceeași gravitate ca în 2001, accidentările au ținut-o mult
timp pe bară. Cu aceeași determinare de invidiat, apărătoarea a
revenit întrucât „handbalul este viața mea și nu mă văd făcând
altceva”. Iar un lucru este tot mai evident la Vâlcea. Defensiva
s-a betonat, iar drumul spre finala Champions League s-a mai
netezit.

Afost
portdrapel

Niciodată nu mi-am închipuit că aș putea ajunge portdrapel
pentru România la Jocurile Olimpice. Am visat să ajung la JO. A
fost o mare onoare pentru mine, am fost prima jucătoare de handbal
care a purtat drapelul și sper ca la edițiile viitoare și alte
colege să aibă această posibilitate

Fata cu cinci surori

Suntem șase surori. În afară de mine, toate sunt plecate în
Italia. Acum, majoritatea sunt realizate. Au case și mașini. Deși
aceste lucruri sunt normale, în România nu le-ar fi avut poate
niciodată. Sunt suporterii mei înfocați. Când se joacă mai devreme,
se învoiesc de la serviciu. La mama se stabilește cartierul
general. Are antenă din România

Nu vrea
să fie antrenor

Am făcut Institutul de Educație Fizică și Sport de la Cluj, dar
antrenor nu cred că voi fi. Nu m-aș vedea tot în sport. Am cu totul
altfel de idei. Deocamdată vreau să mai joc vreo cinci-șase
ani

„Nu mi-aș
lăsa copilul
la handbal!”

Vali Beșe este o jucătoare împlinită din toate punctele de vedere.
Este căsătorită cu un economist, Adrian Beșe, iar împreună au o
fetiță superbă de 4 ani și zece luni, pe nume Alesia.
Atunci când vine vorba de fiica sa, jucătoarea Oltchimului pare și
mai hotărâtă decât pe teren: „Pe fiica mea n-aș lăsa-o tot la
handbal. Nu aș vrea să treacă prin aceleași lucruri prin care am
trecut eu, adică sacrificii, accidentări, operații, recuperări.
Este copilul meu și vreau să aibă parte de tot ce e mai bun”.

Alesia își urmărește pe viu mama la meciuri, dar numai în Liga
Națională. „O mai iau și la antrenamente, dar nu prea are răbdare
să privească. În Liga Campionilor? Nicio șansă să o aduc în
tribune, nu prea suportă zgomotul”, povestește Vali Beșe.

A vrut să
renunțe după naștere

Centrul de la Vâlcea dezvăluie că imediat după naștere a
intenționat să se retragă din activitate. „A fost mai greu în prima
lună. După o pauză de aproximativ un an, mi-am spus de multe ori că
vreau să renunț. Este destul de greu, știind că ai un copil mic
acasă, să pleci la antrenamente, la meciuri. Ai rețineri cu cine
rămâne. A mai fost și lupta cu kilogramele, dar domnul Tadici s-a
ținut de capul meu și nu m-a lăsat să renunț. De fapt, fostul meu
antrenor a avut un rol decisiv în viața mea. Dacă nu mă lua la
Zalău, nu știu dacă ajungeam să fac sport de performanță”, conchide
Beșe.

„Trebuie
să avem nervii tari cu
Györ!”

Valeria Beșe, centrul Oltchimului, susține că echipa care își va
stăpâni mai bine emoțiile în semifinala retur Oltchim – Györ va
avea câștig de cauză.

Vali, pe teren pari o jucătoare de fier. Cum ești în
afara lui?
Diferență este ca de la cer la pământ. Pe teren încerc să-mi fac
treaba cât mai bine. În afară sunt total opusă. Sunt soție, mamă,
nu am cum să fiu de fier.

Te poți descrie în câteva cuvinte?

Oooo! M-ai pus în dificultate. Cred că sunt o fire ambițioasă,
luptătoare, muncitoare, bună la suflet, uneori prea bună.

Cum ai brațele după meciuri?
Să știi că după meciul de la Györ nu am avut brațele învinețite.
Febră multă am avut, spre exemplu, după meciul de la Volgograd, la
cât am împins la pivotul rus (n.r. – Makeeva).

Bojana
Popovic, cea mai
tare

Care este cea mai puternică adversară pe care ai
întâlnit-o?
Bojana Popovic. Ea este cea mai tare adversară.

Poate vă revedeți curând…
Avem șanse să ne întâlnim, sper să fie așa!

Câte ore pe zi le dedici handbalului?
În general vreo opt ore, socotind antrenamentele, recuperarea și
vizionările. Fac vizionări și individual, în special pentru Liga
Campionilor.

Îți mai rămâne timp să și gătești?
Nu atât cât mi-aș fi dorit. Îmi place foarte mult să gătesc, dar nu
prea am timp. Toate dulciurile, biscuiții le pregătesc în casă.

Revenind la meciul cu Györ: mai pot aduce adversarele
vreo surpriză?
Am jucat de multe ori împotrivă, iar Györ nu mai poate veni cu mari
surprize. Au jucătoare mature, care au anumite aruncări și e foarte
greu să mai schimbi ceva pe ultima sută de metri.

Cum se prefigurează partida de duminică?
Va fi un meci foarte greu, iar prin prisma faptului că am făcut
egal, șansele sunt 50%-50%. Adversarele vin să se califice la
Vâlcea. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru o luptă
adevărată, să avem nervii tari, să trecem de emoții.

„Tadici,
ca și tatăl
meu”

Te-ai mai întoarce la Zalău în viitor?
De ce nu?

Lumea spune despre Tadici că este dur. Care este părerea
ta?
Pentru mine a fost ca și tatăl meu. Am plecat de acasă la 14 ani,
m-a considerat ca și fiica lui. Faza de apărare i se datorează lui.
Mereu a mizat pe o echipă care se apără bine. Și când a câștigat
titlurile, tot prin apărare a reușit. A reușit să ne unească. Din
exterior pare un om dur, exigent, dar în interior este o persoană
bună. În momentul în care ai o problemă, te sprijină 100%.