La Mondial, fără „Messi”?** Voina:”Neagu nu va fi aptă!”

La Mondial, fără
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că în opinia sa jucătoarea Cristina Neagu (Oltchim Râmnicu Vâlcea), operată la umăr în acest an, nu va fi aptă pentru Campionatul Mondial.

Cristina Neagu cred că va fi aptă de joc undeva în luna februarie, când va împlini un an de când nu s-a mai antrenat. Nu am vorbit cu ea în ultimul timp, a venit doar să-și vadă colegele, însă am văzut, are încă mâna lipită de corp, după operația la umărul drept. Ea nu s-a antrenat de atâta timp, urmează programul recomandat de medicii americani, dar eu personal nu am înțeles toate vizitele în SUA pe care le cer acești medici. Un doctor ce poate zice? Că e bine, nu? Personal nu am nicio informație, nici când va veni la antrenament nici de ce nu vine, și nu aș vrea să fiu înțeles greșit, eu nu forțez pe nimeni, dar personal, ca antrenor al echipei Oltchim și al echipei naționale, nu am nicio informație în privința stării de sănătate în viitoarele luni a Cristinei Neagu„, a spus Voina.

Radu Voina a explicat că este sceptic în privința șanselor de recuperare rapidă a Cristinei Neagu, având în vedere că handbalista mai trebuie să meargă la un control în SUA, în luna octombrie. „Sunt sceptic că dacă medicul din SUA a mai chemat-o la un control în luna octombrie, ea nu se antrenează din luna februarie, poate recupera în așa fel încât să poată fi inclusă în lotul pentru Campionatul Mondial. Ar trebui să suporte stagii de pregătire și antrenamente, la fel ca și colegele ei, și sigur că dacă aș ști că este bine ar fi în teren. A avut ceva la umăr, dar sper să nu se fi agravat cu această operație. Toată perioada de recuperare și tot ce se întâmplă în această perioadă costă bani, nu știu cine suportă cheltuielile și ce se poate întâmpla în viitorul apropiat. Eu nu cunosc și n-am cunoscut vreun antrenor care să nu introducă în teren o jucătoare aptă de joc și nici eu nu sunt altfel„, a precizat Voina.

Campionatul Mondial de handbal feminin va avea loc în luna decembrie, în Brazilia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×