Lada Togliatti nu mai e invincibilă

În sezonul trecut, când a ajuns până în finala Ligii Campionilor, Lada Togliatti și-a creat o imagine de echipă invincibilă pe teren propriu. Cu excepția finalei, pe care a terminat-o la egalitate cu Slagelse, 29-29, formația rusă a câștigat toate partidele disputate în fața propriilor fani. Fără să piardă vreo jucătoare importantă în pauza competițională, Lada Togliatti a mai pierdut din turație. Iar acest lucru s-a văzut și în jocurile disputate în Rusia, în actualul sezon de Liga Campionilor. Gyor nu a fost singura echipă care a bătut la Togliatti, scor 28-22. În faza precedentă, Lada s-a recunoscut învinsă acasă de Hypo Viena, scor 28-30, trupa lui Gunnar Prokop fiind foarte aproape de semifinale. Așadar, Oltchim Rm. Vâlcea are șanse substanțiale de a obține un rezultat favorabil, mâine (ora 17:00), în Rusia, fapt care i-ar asigura în mare măsură calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Înaintea acestei partide, campioana României a acumulat 3 puncte, iar Lada – 2 puncte.

Rezultate obținute de Lada Togliatti în Rusia (sezonul 2007-2008, Liga Campionilor)

Grupa C
Lada Togliatti – Hypo Viena 28-30
Lada Togliatti – Larvik 35-25
Lada Togliatti – Kometal 27-24
Grupa I semifinală
Lada Togliatti – Gyor 22-28

Publicat: 29 02. 2008, 15:20
Actualizat: 29 02. 2008, 15:27