Le-au luat fața!
La câteva zile după ce a pierdut primul joc în Liga Campionilor, la Gyor, Oltchim a prins o altă zi neagră în Europa.
Togliatti este un oraș de coșmar pentru Vâlcea. După ce a pierdut finala Cupei Cupelor, în 2002, campioana României a primit aseară o nouă lovitură în Rusia. Una care ar putea avea repercusiuni destul de grave, adică eliminarea din Liga Campionilor.
Oltchim a pierdut pe mâna ei la Togliatti pentru că și-a permis să rateze o sumedenie de ocazii clare, rusoaica Sidorova fiind practic luată la țintă de vâlcence, dar și pentru că a avut o poartă destul de slabă. După primele 25 de minute în care reprezentanta țării noastre a fost în joc, fiind chiar și la conducere în câteva rânduri, 10-8 (min. 18), Vâlcea a scăzut ritmul, iar la pauză s-a văzut condusă cu 16-14. Decăderea a continuat și după pauză, fapt de care Lada a profitat și s-a desprins la 20-15 (min. 35). Oltchim s-a zbătut ca peștele pe uscat să revină în joc. Uzată, fără idei, cu extreme inexistente, nu a mai avut puterea să se redreseze ca în atâtea alte dispute, iar la final a trebuit să se recunoască învinsă, scor 27-30. Un rezultat care aduce Lada pe locul secund.
Cum Gyor a obținut deja calificarea, după ce a învins în cealaltă partidă a grupei, la Nürnberg, cu 36-25, Oltchim a ajuns practic la mâna rezultatelor. Concret, Vâlcea așteaptă acum ca formația rusă să fie învinsă la Gyor, fiind obligată, totodată, să câștige ultimele două jocuri de acasă, cu Nürnberg și cu formația maghiară.