Le trebuie o victorie la minimum trei goluri cu Krim!** Cum ar putea câștiga Oltchim grupa principală

 

După ce a câștigat cu 30-23 pe terenul lui Ferencvaros Budapesta, Oltchim este aproape calificată în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin. Vâlcencele nu stau decât la mâna lor și trebuie să se impună la un gol în fața lui Krim pentru a merge în primele patru echipe ale Europei. Totuși, pentru a se impune în grupa principală II și a evita o „dublă” cu Gyor în semifinale, Oltchimul trebuie să câștige meciul cu slovenele la cel puțin cinci goluri.

*Oltchim e calificată în cazul în care Ferencvaros nu bate sâmbăta viitoare pe terenul Zvezdei
*Vâlcencele câștigă grupa doar dacă o bat pe Krim la minimum trei goluri

Varianta optimistă: victorie în grupă, semifinală cu Larvik/Buducnost

În acest moment, totul depinde de vâlcence. În cazul în care Ferencvaros bate pe terenul Zvezdei, iar Krim învinge mâine echipa rusă, Oltchim e „condamnată” să câștige ultimul meci de pe teren propriu, cu Krim, de duminica viitoare. În acest caz, toate cele trei echipe vor totaliza opt puncte, iar departajarea se va face într-un clasament în trei, la golaveraj. În acest moment, Krim ar fi lideră în acest clasament, cu un golaveraj pozitiv de +6, urmată de Oltchim cu +2 și Ferencvaros cu -8. Practic, duelul dintre Oltchim și Krim devine finala grupei, iar Vâlcea are nevoie de un succes la cel puțin trei goluri pentru a-și aconta primul loc. Varianta unei victorii la două goluri pică, întrucât Oltchimul are mai puține goluri marcate decât Krim în acest moment.

Varianta pesimistă: eșec în grupă, semifinală cu Gyor

Există însă și posibilitatea ca Ferencvaros să piardă cu Zvezda. Atunci, Oltchim este calificată indiferent de ceea ce se întâmplă în meciul din Sala „Traian”, dar pentru a câștiga grupa trebuie să o învingă la minimum cinci goluri pe Krim pentru a atenua eșecul din tur, scor 24-28, de la Ljubljana. Atunci, în cazul în care Oltchim termină pe doi, va juca semifinala cu Gyor, exact ca în sezonul trecut, cu returul în Ungaria, având în vedere că echipa vâlceană a încheiat grupa pe locul secund.

Rezultate directe:

Krim – Ferencvaros 26-30 31-25
Oltchim – Ferencvaros 22-23 30-23
Krim – Oltchim 28-24 ?

Clasament în 3

Krim 4p (85-79)
FTC 4p (101-109)
Oltchim 2p (76-74)

Clasament:

1. Krim Ljubljana 6p (4j, +11)
2. Oltchim 6p (5j, +9)
3. Ferencvaros 6p (5j, -7)
4. Zvezda 0p (4j, -13)

Au mai rămas de jucat: Krim – Zvezda (mâine, ora 20:30), Zvezda – Ferencvaros (sâmbătă, 16 martie, ora 15:00), Oltchim – Krim (duminică, 17 martie, ora 18:00)

Publicat: 09 03. 2013, 20:24
Actualizat: 10 03. 2013, 13:58