Lecție de iubire, din Ungaria! Fanii lui Veszprem îi duc și acum dorul lui Marian Cozma

*Suporterii din Veszprem îi duc și acum dorul lui Marian Cozma, la patru ani după decesul său.

Marian Cozma a fost înjunghiat mortal în urmă cu patru ani, dar suporterii echipei de handbal din Veszprem plâng după el de parcă „Păsărilă” i-a părăsit abia ieri. Oprim la o benzinărie undeva între Budapesta și Veszprem, iar vânzătoarea ne întreabă de unde suntem. Aude „România” și întreabă cu mare interes: „Tatăl lui Marian Cozma ce face? E bine?”

Pe străduța barului în care a avut loc nenorocirea din 8 februarie 2009 ne întâlnim cu Veronika Varju, o tânără care nu ratează nici un meci al Veszpremului. „Eu și Marian ne cunoșteam, mereu vorbea cu mine și cu alți suporteri după meciuri. Am fost și eu la acest bar, unde jucătorii sărbătoreau victoria. Eu și prietenii mei am plecat mai devreme acasă. Bunicii mei, care locuiesc tot pe strada aceasta, au auzit sirenele în toiul nopții, iar dimineața mi-au spus ce s-a întâmplat. Am venit aici cât am putut de repede, era sânge peste tot și ploua. Era foarte multă lume, pe jos era plin de flori și lumânări. Mult timp după aceea, am venit în fiecare zi aici, ca să pun o lumânare. Odată m-a întrebat cineva dacă sunt bine. Atunci am realizat că trecuseră două ore de când stăteam nemișcată lângă șosea”, povestește Veronika.

„Pedeapsa a fost prea blândă”

În două minute, ajungem la familia Novak (bunicii Veronikăi). Novak Endre are 78 de ani, e dulgher de meserie și, chiar dacă a ieșit de mult la pensie, coboară zilnic în atelierul din beci, ca să meșterească una-alta. Lângă scări, e o poză în alb-negru înrămată, cu Marian Cozma. „De fiecare dată când cobor în atelier, mângâi poza. Am decupat această poză din ziar și am înrămat-o pentru că l-am iubit foarte mult. Eu, soția și nepoata nu pierdem niciun meci al echipei de handbal. Ucigașii lui Marian au primit o pedeapsă mult prea blândă”, povestește bătrânul Novak.
Chiar la o zi după comemo­ra­rea lui Cozma, Veszprem a jucat în Liga Campio­nilor cu HCM Constanța. Înainte de meci, handbaliștii români au depus flori la statuia lui Marian. Tot acolo, l-am cunoscut pe Mate Bajnoczi, care ne arată un tatuaj, pe mâna sa dreaptă. „Am jucat la juniorii lui Veszprem, iar Marian era idolul meu. Acest tatuaj l-am făcut în urmă cu un an, din respect pentru Marian, e identic cu cel pe care-l avea el”, a spus Mate. Apoi, o doamnă care purta tricoul original al lui Marian ne-a întrebat unde e tatăl handbalistului. Ea și soțul ei ne-au spus să-i transmitem că vor veni la București, de ziua lui Marian.

Două ore mai târziu, într-o sală cum nu găsești în România, Veszprem dădea o lecție de handbal HCM-ului. S-a terminat 31-21 pentru maghiari, iar 6.000 de fani au scandat numele românului Marian Cozma.

Marian era un copil, era clovnul echipei, în sensul bun al cuvântului
Veronika Varju, suporter Veszprem

HCM, cu gândul la Celje

Constănțenii au pierdut la o diferență de zece goluri meciul de la Veszprem (21-31), chiar dacă au avut un start de meci destul de bun. Maghiarii au marcat primul lor gol abia în minutul 7, când scorul devenea 1-2, iar la pauză diferența a fost doar de trei goluri (14-11). Speranțele românilor s-au năruit însă imediat după pauză, când scorul a început să ia proporții. HCM Constanța mai are, totuși, o șansă de a se califica în optimi, dacă reușește să câștige meciul decisiv, de la Celje, programat sâmbătă.

Clasament Grupa B

1. Veszprem 8 8 0 0 248-191 16
2. THW Kiel 8 6 0 2 269-219 12
3. Atletico 8 4 0 4 217-218 8
4. Celje 8 2 0 6 192-215 4
5. HCM 8 2 0 6 190-231 4
6. Savehof 8 2 0 6 227-269 4

Rezultate etapa a 7-a:
Savehof – Kiel 29-40
Veszprem – HCM Constanța 31-21
Atletico – Celje Lasko 26-24

Etapa viitoare:
Celje Lasko – HCM Constanța 16 februarie
Atletico – Savehof 17 februarie
Kiel – Veszprem 17 februarie

 

Publicat: 11 02. 2013, 09:07
Actualizat: 11 02. 2013, 09:08