Lecușanu: „Ne-am impus pentru că am fost mai inspirate în momentele cheie ale meciului”

Handbalista Narcisa Lecușanu a declarat, duminică seară, după
victoria, cu scorul de 26-22, înregistrată de Oltchim în meciul cu
Gyor ETO, că echipa din Râmnicu Vâlcea s-a impus deoarece a fost
mai inspirată în momentele cheie ale confruntării.

„A fost un meci echilibrat. Știam că va fi așa, chiar
dacă se spunea că ne vom impune fără probleme. Cei doi tehnicieni
au făcut multe mutări tactice și pentru ei a fost dificil. Ne-am
impus pentru că în momentele cheie ale meciului noi am fost mai
inspirate, am găsit soluțiile salvatoare în atac și ne-am apărat
bine. Am obținut un succes important pe care îl doream mult dar
încă nu suntem calificate, mai avem de muncă”
, a spus
Lecușanu.

Pivotul Oana Manea a afirmat că se aștepta la un meci mai ușor.
„Recunosc, a fost mai greu decât ne așteptam. Am jucat în
fiecare sezon cu Gyor ETO și ne-au citit foarte bine, așa cum și
noi le-am citit pe ele. Noi am avut mai multă răbdare, chiar și
atunci când am fost conduse, e foarte important că nu ne-am pripit
în atac și că ne-am apărat bine”
, a precizat Manea.

Jucătoarea Aurelia Stoica Brădeanu, care face parte din lotul
echipei Gyor ETO, a declarat că ea și coechipierele ei nu au
abandonat lupta pentru calificare: „Noi am pierdut azi
pentru că am ratat prea mult, în special pe final. Oltchim s-a
concentrat mai bine și a meritat victoria. Chiar dacă avem numai
două puncte din trei etape nu am abandonat lupta, încă avem șanse
de calificare, așa cum toate echipele din Grupa C au. Noi am jucat
finala în sezonul trecut și vrem să mergem mai
departe”.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a
învins duminică, pe teren propriu, echipa Gyor ETO (Ungaria), scor
26-22 (13-13), obținând a treia victorie in trei meciuri în grupa C
a Ligii Campionilor.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 08 11. 2009, 23:17
Actualizat: 08 11. 2009, 23:18