Două dintre fostele glorii ale echipei naționale de handbal feminin a României, Narcisa Lecușanu și Luminița Huțupan-Dinu, au predat elevilor o lecție de handbal, la ora de sport susținută la Școala Generală nr.14, din Drobeta – Turnu Severin. Inițiativa s-a dorit a fi asemănătoare campaniei „Campioni în Școli” și are ca scop atragerea copiilor către sport. „Cu ocazia Trofeului Carpați, mă bucur că am putut ajunge și aici. Copiii ne-au primit cu drag. Sper ca și profesorii să înțeleagă că sportul înseamnă creativitate, mișcare și sănătate și că este la fel de important ca celelalte materii care se predau la gimnaziu”, a spus Lecușanu, inclusă, după de retragerea din activitatea handbalistică, în staff-ul echipei naționale. Și antrenorul responsabil cu pregătirea portarilor de la lotul național feminin s-a arătat încântat de întâlnirea cu micii handbaliști de la școala nr.14.
„Plăcerea a fost de partea mea. Am întâlnim niște copii minunați și sper ca aceste fete să facă sport în continuare și să ajungă mari handbaliste”, a precizat Huțupan, care, împreună cu fosta sa colegă de la echipa națională, a acordat autografe tinerelor handbaliste.
Articol publicat de Mircea OGLINDOIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER