Rulmentul Urban Brașov este la un pas de a rămâne fără Stanca, Amariei și Vintilă după ce s-a despărțit de Neagu, Vizitiu, Woo Sun Hee sau Juhasz. Cele trei jucătoare au depus memorii la FRH și pot deveni libere de contract în 22 iunie dacă vicecampioana României nu le va achita până la data respectivă sumele datorate. "Sportivele au dreptatea lor, pentru că în contracte sunt prevederi care nu s-au respectat. Nu pot spune la cât se cifrează sumele care le au de primit, știu doar că Ionela Stanca are în contract o clauză prin care trebuie să primească banii în devans la sezonul următor, iar Amariei și Vintilă au de încasat restanțe pe ultimele 6-8 luni. Dacă clubul nu va rezolva aceste aspecte, jucătoarele vor deveni libere de contract, pot să semneze cu alte echipe, conform regulamentelor în vigoare", a declarat pentru Mediafax, secretarul general al FRH, Mihai Marinescu.
Conform oficialilor brașoveni, Rulmentul Urban trebuie să-i plătească Ionelei Stanca, până pe 22 iunie, aproximativ 120.000 de euro, sumă reprezentând salariul integral pentru sezonul următor. Datorită problemelor financiare cu care se confruntă e greu de crezut că Brașovul va putea să-i achite jucătoarei suma respectivă, astfel că Ionela va redeveni jucătoarea Oltchimului. Conducătorii campioanei României au declarat în repetate rânduri că doresc să o readucă pe handbalistă la Rm. Vâlcea, iar șansele ca transferul să se și materializeze sunt foarte mari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER