CSM Focșani este surpriza debutului în Liga Națională, reușind să urce pe primul loc după primele trei etape. Echipa condusă de Sandu Iacob are maximum de puncte după trei partide, la fel ca și CSM București, dar un golaveraj net superior.
Etapa a 3-a a Ligii Naționale s-a încheiat cu o singură surpriză, remiza între CSU Suceava și Dinamo (25-25), într-o partidă desfășurată în devans. HC Dobrogea Sud Constanța a evitat pe final a doua înfrângere pe teren propriu în acest sezon, după ce a învins Dunărea Călărași cu 27-26. La pauză, oaspeții conduceau cu 17-11.
Cel mai important succes al rundei a fost obținut însă de Steaua, care s-a impus cu 34-32 pe terenul echipei Minaur Baia Mare. Echipa condusă de Ovidiu Mihăilă are 7 puncte în 3 etape, iar patru dintre acestea au fost obținute în deplasări grele, la Călărași și Baia Mare. Vicecampioana a trecut astfel cu bine peste un debut de sezon în care a jucat șase meciuri oficiale în plus față de echipele CSM Focșani și CSM București, care au acumulat maximum de puncte în fața unor echipe condamnate să lupte pentru evitarea retrogradării.
Alte rezultate din etapa a 3-a: U Cluj – CSM București 19-31, CSM Bacău – CSM Focșani 23-27, CSM Făgăraș – Potaissa Turda 21-30, Poli Timișoara – HC Buzău 24-19.
Clasamentul după 3 etape se prezintă astfel: 1. CSM Focșani – 9p (+26), 2. CSM București – 9p (+17), 3. Potaissa Turda – 7p, 4. Steaua – 7p, 5. Poli Timișoara – 7p, 6. HCDS Constanța – 6p, 7. Dinamo – 4p, 8. Dunărea Călărași – 4p, 9. Minaur – 3p, 10. CSM Bacău – 3p, 11. CSU Suceava – 1p, 12. HC Buzău – 0p, 13. CSM Făgăraș – 0p, 14. U Cluj – 0p.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER