Naționala de handbal feminin a României s-a înclinat în faza Danemarcei, 23-39, dar s-a calificat în faza grupelor principale de la Campionatul Mondial, unde va avea o misiune extrem de grea.
Elevele lui Florentin Pera vor intra cu numai două puncte, deoarece se preia punctajul obținut în fața adversarelor care, la rândul lor, au trecut de grupele preliminare.
Danemarca şi Germania vor începe cu câte 4 puncte, Polonia cu 2 puncte, iar Japonia şi Serbia de la zero. Doar primele două clasate se califică în sferturile de finală.
România va juca primul meci contra Germaniei, pe 7 decembrie, la Herning (19:00). Cum Germania are patru puncte, o victorie în acest joc este crucială pentru România, care vizează un loc în primele 7 echipe de la acest Mondial pentru a mai putea spera la Jocurile Olimpice.
Programul României:
Înfrângerea din fața Danemarcei ridică semne de întrebare în privința capacității fetelor noastre de a-și îndeplini obiectivul. Era previzibil ca România să nu emită pretenții la medalii, mai ales în condițiile absenței Sorinei Grozav și a Cristinei Neagu, care e totuși în lot, dar pare destul de problematic și să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la anul. O situație bizară, ținând cont că Liga Florilor, competițai internă a țării de handbal feminine are cele mai multe reprezentante la CM 2023.
„Noi antrenăm jucătoarele străine la echipele noastre de club ca să ne bată la națională. Le mai dăm și mulți bani, mai mulți decât ar câștiga oriunde în altă parte și când ne prind cu naționalele lor ne snopesc. Se pare că le antrenăm foarte bine. Ele ies campioane europene, mondiale, iar noi luptăm pentru locurile 7-12!”, spunea fostul selecționer Radu Voina, atrăgând atenția asupra unui fapt, care nu ajută cu nimic naționala noastră, alcătuită exclusiv din jucătoare care evoluează în țară.
Exceptând fetele din prima reprezentativă, la Mondiale sunt peste 50 de jucătoare străine care activează în România. Practic, Liga Florilor este reprezentată inclusiv în echipe din Asia (Iran), Africa (Senegal și Angola) sau America de Sud (Brazilia și Argentina). Nici măcar campionatul Franței, unul recunoscut pentru valoarea sa, nu atât de multe reprezentante la CM. Croația și Muntenegru au câte șapte jucătoare din România, împărțind poziția de lider la acest capitol. Niciuna dintre ele nu este favorită la câștigarea titlului Mondial, în această postură fiind Norvegia, unde evoluează Marie Davidsen și Vilde Ingstad (CSM București). Pe locul doi la favorite este Franța, cu patru jucătoare din Liga Florilor: Laura Glauser, Grace Zaadi și Laura Flippes (toate CSM București) și Orlane Kanor (Rapid București).
Dintre echipele din România, CSM București și Rapid au câte 11 reprezentante la Mondiale, un adevărat record, fiind prezente cu jumătate din lot la competiție.
Croația (7)
Paula Posevac (Gloria Bistrița), Ivana Kapitanovic (Rapid), Katarina Jezic (Dunărea Brăila), Katarina Pavlovic (Minaur Baia Mare), Dejana Milosavljevic (SCM Craiova), Valentina Blazevic și Tea Pijevic (Gloria Buzău)
Muntenegru (7)
Matea Pletikosic, Bobana Klokovac (ambele Corona Brașov), Marina Rajcic, Marta Batinovic (ambele Măgura Cisnădie), Nina Bulatovic (Gloria Bistrița), Durdina Malovic și Dijana Mugosa (ambele SCM Craiova)
Angola (4)
Albertina Kassoma (Rapid București), Liliana Venancio (Dunărea Brăila), Natalia Kamalandua și Azenaide Carlos (ambele Corona Brașov)
Franța (4)
Laura Glauser, Grace Zaadi și Laura Flippes (toate CSM București), Orlane Kanor (Rapid București)
Serbia (4)
Aleksandra Vukajlovic (Minaur Baia Mare), Andela Janjusevic (Rapid București), Katarina Bojcic (SCM Craiova)
Emilija Lazic (HC Zalău)
Spania (4)
Lara Gonzalez Ortega, Alicia Fernandez (ambele Rapid București), Darly Zoqbu de Paula (SCM Craiova), Mireya Gonzalez (Dunărea Brăila)
Polonia (3)
Aleksandra Zimny (Gloria Buzău), Emilia Galinska (Măgura Cisnădie) și Monika Kobylinska (CSM București)
Brazilia (3)
Tamires Morena Lima (Gloria Bistrița), Larissa Araujo și Francielle da Rocha (ambele Dunărea Brăila)
Suedia (3)
Evelina Eriksson (CSM București), Nathalie Hegman și Daniela de Jong (SCM Râmnicu-Vâlcea)
Senegal (2)
Gnosiane Niombla (Gloria Bistrița), Fanta Keita (Gloria Buzău)
Germania (2)
Meike Schmelzer (Dunărea Brăila) și Mia Zschocke (SCM Râmnicu Vâlcea)
Ucraina (2)
Iuliia Adriichuk (CS Dacia Mioveni) și Andryana Naumenko (HC Zalău)
Slovenia (2)
Amra Lazovic (Minaur Baia Mare), Natasa Ljepoja (SCM Râmnicu-Vâlcea)
Norvegia (2)
Marie Davidsen și Vilde Ingstad (CSM București)
Danemarca (1)
Trine Ostergaard (CSM București)
Argentina (1)
Macarena Gandulfo (Corona Brașov)
Olanda (1)
Estevana Polman (Rapid București)
Ungaria (1)
Nikelott Papp (Gloria Buzău)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER