Liga Națională de handbal feminin a intrat în pauză competițională cu un podium pe care se află două echipe din zona Olteniei. Își recuperează Corona cele patru puncte la Consiliul de Administrație al FRH?
Rapid București – Corona Brașov 27-39 a pus punct final meciurilor oficiale din 2017 în Liga Națională la handbal feminin. Campionatul s-a întrerupt pentru a face loc echipei naționale, care în luna decembrie va participa la Campionatul Mondial, și se va relua la începutul lunii ianuarie.
CSM București a dominat cu autoritate Liga Națională în primele 10 etape și se îndreaptă spre al patrulea titlu consecutiv, probabil și cel mai lejer obținut dintre toate. Campionatul încă nu a ajuns la jumătate, iar echipa pregătită de Helle Thomsen are deja un avans de 9 puncte. La primele două titluri, CSM s-a bătut cu HCM Baia Mare, iar la cel de anul trecut a avut ceva emoții cu Dunărea Brăilă, măcar în prima jumătate a sezonului, până când la trupa antrenată atunci de Costică Buceschi s-au acutizat problemele financiare.
Dacă la titlu lucrurile au fost clare de la bun început, în schimb, bătălia pentru podium și calificarea în cupele europene se anunță mai mult decât interesantă. Echipele clasate pe locurile 2-5, adică Vâlcea, Craiova, Cisnădie și Bistrița, sunt despărțite de numai 3 puncte. Din această luptă nu trebuie omisă HC Zalău, aflată la 5 puncte de Vâlcea, dar nici Corona Brașov, care poate ajunge în preajma podiumului dacă își recuperează cele patru puncte pierdute la masa verde în urma partidei cu U Cluj, așa cum speră să se întâmple la Consiliul de Administrație al FRH. Potrivit informațiilor ProSport, pe lângă Corona, inclusiv secretarul general al FRH, Mihail Bocan, ar fi făcut o contestație la decizia adoptată de Comisia de Competiții, astfel că acest caz va fi dezbătut în ședința din 24 noiembrie de la Craiova.
CSM Roman și Dunărea Brăila arată a fi echipe de mijlocul clasamentului în acest sezon, în timp ce lupta pentru evitarea retrogradării și a turneului de baraj se dă între Danubius Galați, Rapid București, U Cluj, AHCM Slobozia și CSM Slatina.
La întreruperea campionatului, clasamentul se prezintă astfel:
- CSM București 30p
- HCM Rm. Vâlcea 21p
- SCM Craiova 20p
- Măgura Cisnădie 19p
- CSM Bistrița 18p
- HC Zalău 16p
- CSM Roman 15p
- Corona Brașov 14p
- Dunărea Brăila 13p
- Danubius Galați 12p
- Rapid București 9p
- U Cluj 8p
- AHCM Slobozia 7p
- CSM Slatina 2p
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?