„Lipsă de seriozitate!”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină pare tot mai aproape de Mondialul chinez. România a câștigat cu 32-31, ieri, la Mongilev, manșa tur a barajului cu Belarus și este în grafic pentru calificarea la turneul final din decembrie.
Tricolorele și-au respectat statutul de favorite și au pus stăpânire pe joc încă de la debut. Neagu, Lecușanu & Co s-au distanțat rapid la 5-1, apoi la 16-10 (min. 23), iar România părea că se va impune la scor. La final nu a fost însă victorie la o diferență consistentă întrucât reprezentativa țării noastre s-a relaxat prematur și a oferit Belarusului șansa să revină în meci. Astfel, după 18-14 la pauză, gazdele s-au apropiat amenințător în partea secundă, iar în final au dat multe bătăi de cap României.

Returul e la polivalentă

Selecționerul Radu Voina și-a taxat după meci elevele pentru lejeritatea cu care au tratat partida: "Puteam câștiga în fața Belarusului la 4-5 goluri diferență, dar în repriza secundă fetele au dat dovadă de lipsă de seriozitate. Am condus și la șase goluri, dar treptat a început graba în atac, o relaxare, ca să nu spun altfel. Știți cum e românul: nu-i place să fie liniștit! Așa că am avut ceva emoții la final". Pentru România au înscris: Neagu 8, Lecușanu 6, Stanca 5, Manea 4, Ardean 4, Maier 3, Moldovan 1, Amariei 1. Partida retur va avea loc sâmbătă (ora 20:00), la București, în cadrul Festivalului Handbalului Românesc la care vor fi onorați 50 din cei 54 de campioni mondiali.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi îl atacă pe Nicușor Dan: „Sistemul l-a băgat în față. E candidatul PNL”
Elena Lasconi îl atacă pe Nicușor Dan: „Sistemul l-a băgat în față. E candidatul PNL”
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine…
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu…
Surpriză imensă! Clubul care este gata să-l oferteze pe Kevin de Bruyne
Surpriză imensă! Clubul care este gata să-l oferteze pe Kevin de Bruyne
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
"În vară mă întorc". Fostul golgheter şi-a anunţat revenirea la Universitatea Craiova: "Gâlcă a zis că nu se bazează pe…
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază. Vreme severă până vineri noapte
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază. Vreme severă până vineri noapte
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Fostul concurent Survivor România merge la ÎNCHISOARE! A primit 5 ani și 4 luni după gratii, cu multe drepturi interzise
Fostul concurent Survivor România merge la ÎNCHISOARE! A primit 5 ani și 4 luni după gratii, cu multe drepturi interzise
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Harta autostrăzilor și drumurilor expres care se construiesc în România în 2025. Când vor fi gata toate acestea?
Harta autostrăzilor și drumurilor expres care se construiesc în România în 2025. Când vor fi gata toate acestea?
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care a venit la Chefi la cuțite
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care a venit la Chefi la…
×