LIVE BLOG MONDIAL. România, victorie clară cu Australia, scor 32-13! Tadici se gândește deja la Germania!

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG MONDIAL. România, victorie clară cu Australia, scor 32-13! Tadici se gândește deja la Germania!
  • Publicat:
  • Actualizat:

22:58: Principalul atu al nemțoaicelor par interii Muller și Steinbach, pe care Tadici i-a evidențiat și cărora le-a pregătit deja surprize în defensivă.  „Germania are doi interi foarte buni, printre cei mai buni pe plan european, Muller și Steinbach, de aceea au și destule solicitări. Sigur și noi avem jucătoare de valoare. Din punctul meu de vedere se poate întâmpla orice„, a spus Tadici.


22:59: A fost o zi plină pentru Denisa Dedu, care după ce a căzut cu poarta la antrenament și a tras o sperietură pe cinste, a primit un gol de la mijlocul terenului.

PUTEȚI CITI UN INTERVIU CU GOALKEEPERUL BRAȘOVULUI AICI


22:55: Gheorghe Tadici se gândește deja la meciul cu Germania de mâine: „Noi ne-am propus azi să ne antrenăm în special în faza de apărare. Gândurile deja ne zboară, am încercat încă de la antrenamentul de dimineață să ne axăm pe meciul care urmează. Vom încerca să câștigăm meciurile care au rămas în grupă. Putem să batem Germania și ne gândim numai la o victorie sau la un rezultat pozitiv, luând în calcul și un rezultat de egalitate”


România – Australia 32-13
pauză: 16-7

România: Tolnai 8 intervenții, Ungureanu, Dedu 6 intervenții – portari; Pîrvuț 6, Dincă 2, Pintea 2, Nechita 4, Neagu, Brădeanu, Țăcălie 1, Perianu 4, Marin 2, Ardean, Ciuciulete 6, Manea, Buceschi 5
Antrenor: Gheorghe Tadici

Australia: Harbort, Kent – portari; Boyd 1, Roy, Doherty, Thomas, Lindblom Salman, Cook 1, Sorensen, Potocki 5, Van Bussel, Macafee 1, Smiljanic 1, Brunsberg, Bentwitch 2, Meded 2
Antrenor: Jason Hoppner 


22:48: Jason Hoppner, antrenorul Australiei, a declarat la conferința de presă că este încântat de rezultat și de faptul că o echipă puternică precum a României nu a marcat decât de 32 de ori. „Pentru noi este un real progres că am ajuns la o asemenea performanță, să primim doar 32 de goluri. La noi, handbalul nu este la fel de popular ca În România”, a spus Hoppner.


 

22:45: Norvegia a fost condusă surprinzător de Argentina în primele 15 minute, dar a revenit și a câștigat clar, scor 37-18. 

Argentina – Norvegia 18-37 (9-15)

Argentina: Carratu 8 intervenții – Mendoza 4, Karsten 2, Vico 2, Mena 2, Crivelli 2, Decilio 2, Pizzo 2, Haro 1, Ocanto 1.

Norvegia: Sille Solberg 15 intervenții – Alstad 6, Herrem 4, Sanna Solberg 4, Sulland 4, Blanco 4, Riegelhuth Koren 4, Mork 4, Hammerseng-Edin 3, Loke 2, Noestvold 1, V. Kristensen 1.


 


22:39: Naționala Norvegiei a câștigat cu 37-18 meciul cu Argentina!


22:37: Evident, Norvegia se distanțează și conduce Argentina cu 31-17, în minutul 55.


22:27: Chestionată privind greșeala din prima repriză, în care a lăsat poarta goală, Australia marcând de la centrul terenului, Denisa Dedu și-a cerut scuze: „Am făcut o mare gafă, îmi pare rău pentru greșeală. La golul din finalul primei repriez am încercat să vorbesc cu apărarea, însă am fost surprinsă cu acea aruncare de la mijlocul terenului. Sper să-mi fie învățătură de minte”


 

22:25:  „Le mulțumesc colegelor pentru jocul plăcut. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Germania și suntem deja foarte concentrate”, a spus Aurelia Brădeanu, centrul naționalei, care nu a jucat niciun minut în meciul cu Australia.


22:21: PROGRAMUL ROMÂNIEI LA CM 2013:

România – Tunisia 27-17 (15-8)
România – Australia 32-13 (16-7)
România – Germania (marți, 10 decembrie, ora 18:00)
România – Ungaria (joi, 12 decembrie, ora 20:15)
România – Cehia (vineri, 13 decembrie, ora 20:15)
 

22:17: Norvegiencele au luat în serios partea a doua a meciului și conduc Argentina cu 20-12 în minutul 40.


21:51: Grație golaverajului, tricolorele sunt primele în grupă, urmate de Germania și Ungaria. Însă meciul de mâine va schimba, cu siguranță, ierarhiile!


21:49: După primele două meciuri din grupă, România, Ungaria și Germania sunt neînvinse și au patru puncte! Interesant este că defensiva României este a doua cea mai bună de la acest turneu final, cu doar 30 de goluri primite, cu șapte mai mult decât Franța, care a încasat 23 de goluri în primele 2 meciuri.


21:46: Norvegia și-a revenit pe finalul reprizei și conduce cu 10-7 după 26 de minute. Spre finalul reprizei, nordicele au accelerat și au intrat la cabine cu 15-7.


21:44: Naționala nu a reușit un meci la fel de bun ca cel cu Tunisia, însă e greu ca jucătoarele să se concentreze la fel de bine într-un meci de o intensitate atât de redusă. Mâine ne așteaptă însă un meci infinit mai greu, contra Germaniei (ora 18:00). Un meci pe care îl puteți urmări pe www.prosport.ro în LIVE BLOG-ul de mâine.


21:39: FINAL DE MECI! România câștigă meciul cu Australia 32-13!


21:39: Dedu scoate excelent o minge, a 5-a intervenție a portarului Brașovului!


21:37: Argentina continuă să conducă Norvegia, scor 6-5, în minutul 17!


21:34: Dincă îi pasează excelent lui CIUCIULETE, care marchează cu o boltă. E 32-13, cu 3 minute înainte de final!


21:32: BUCESCHI marchează de la 7 metri! Dar la faza următoare, interul HCM-ului Baia Mare a trimis în portar.


21:32: CIUCIULETE înscrie în poarta Australiei pentru a șasea oară, iar România conduce cu 30-13 după 55 de minute!


21:30: SCOR INCREDIBIL în cealaltă grupă! Argentina conduce Norvegia cu 5-3 după 6 minute de joc!


21:30: Cristina Neagu nu a evoluat niciun minut în acest joc.


21:29: Eliminare de două minute pentru Țăcălie, după ce interul Brașovului și-a busculat o adversară.


21:27: Tolnai scoate o minge, îi pasează lui Dincă, extrema Craiovei dă un assist perfect pentru CIUCIULETE, care face 29-12!


21:25: Buceschi a scos o aruncare de la șapte metri după o pătrundere pe inter stânga. MARIN pune o boltă peste portar și face 27-12 (min.49). La următorul atac al tricolorelor, DINCĂ‚ marchează cu o altă boltă.


21:24: Un nou contraatac al României, după o minge recuperată pe o greșeală a Australiei, e finalizat cu gol de PÎRVUȚ.


21:22: Cu cinci goluri, Pîrvuț e cea mai bună marcatoare a României. În spatele ei vine imediat CIUCIULETE. care a marcat pentru 25-10!


21:19: Pîrvuț scoate o eliminare la Bentwich, dar nu și un șapte metri, după ce ratează de pe semicerc. La faza următoare, tot PÎRVUȚ se revanșează și face 23-9 (min.44)! Iar la un nou contraatac, BUCESCHI marchează cu emoții.


21:18: Pîrvuț își încearcă norocul pe un contraatac în extrema dreaptă, însă își închide unghiul și ratează. O ratare a australiencelor se transformă în gol pentru România, BUCESCHI învingând-o pe portărița adversă cu un lob bine plasat.


21:17: Combinații de efect între CIUCIULETE și Buceschi pe contraatac, iar prima marchează al 21-lea gol al tricolorelor.


21:16: Cu o pătrundere pe inter drept, ȚĂ‚CĂ‚LIE marchează primul său gol din acest meci.


21:12: MARIN marchează după mai bine de trei minute! Australia dă replica, iar scorul e 19-9, în minutul 40. 


21:10: Pîrvuț greșește o pasă, le pune pe contraatac pe australience, însă Dedu scoate din postură de 1 vs 1 cu o adversară! România se apără excelent și le forțează pe australience să intre în pasiv.


21:08: Australia continuă să greșească foarte mult, iar PÎRVUȚ marchează al doilea său gol din această repriză. După o ciocnire cu o adversară, Marin rămâne întinsă, dar își revine repede.


21:06: PÎRVUȚ pătrunde frumos și înscrie cu o aruncare la colțul scurt.


21:05: A început repriza secundă, mingea de start e a României!


20:50: PÎRVUȚ înscrie ultimul gol al reprizei, cu o aruncare puternică de la 10 metri! România primește gol cu poarta goală, după ce australiencele profită de faptul că Dedu era neatentă! Tadici o ceartă dur pe Dedu!


20:49: Timp de 45 de minute, meciul dintre Spania și Polonia a fost unul echilibrat. Finalul le-a aparținut însă ibericelor, care s-au impus cu 26-20! Alexandrina Barbosa (foto jos) a fost cea mai bună marcatoare a Spaniei, cu opt goluri!

Spania – Polonia 26-20 (11-11)

Spania: Navarro 12 intervenții – Barbosa 8 goluri, Beg. Fernandez 5, Aguilar 4, Lopez 3, Pinedo 2, Mangue 2, Pena 1, Chavez 1.

Polonia: Wysokinska 6 intervenții, Gapska 2 intervenții – Byzdra 4, Kudlacz 4, Niedzwiedz 4, Wojtas 3, Kulwinksa 1, Koniuszaniec 1, Siodmiak 1, Grzyb 1, Stachowska 1.


20:49: Cu un minut înainte de pauză, scorul e 15-5. Defensiva se comportă bine, Tadici fixând ca obiectiv maximum 12 goluri primite. 


20:47: Australia nu a mai înscris de aproape 6 minute! Nici România nu reușește însă să marcheze.


20:45: Potocki scoate din joc două apărătoare ale României printr-un dribling, însă Dedu scoate excelent! Buceschi ratează și ea de la 9 metri!


20:43: Intrată în poartă, Dedu o lansează perfect pe BUCESCHI, care înscrie fără probleme. PÎRVUȚ înscrie și ea tot pe contraatac la faza următoare, iar România are 6 din cele 15 goluri marcate în urma unor astfel de faze. Australia a cerut din nou timeout.


20:42: Recuperăm un nou balon în defensivă, iar Pîrvuț scoate un 7 metri și o eliminare la Potocki, după ce e busculată pe contraatac. PERIANU înscrie pentru 13-5, min.24.


20:40: Spre nemulțumirea lui Tadici, primim gol foarte ușor, după o intercepție a Australiei. Tehnicianul României cere timeout și își ceartă jucătoarele pentru lipsa de concentrare.


20:40: Deși Tolnai are un procentaj de 56%, Tadici se gândește să o introducă și pe Dedu, care se încălzește pe margine.


20:38: Din nou o combinație bună cu pivotul, iar PINTEA înscrie fără probleme.


20:36: Contraatac fulgerător al României, finalizat de BUCESCHI pentru 11-3! De pe extrema stânga a Australiei, Bentwitch înscrie cu o aruncare la colțul lung.


20:35: Pivotare frumoasă a lui PINTEA, care marchează superb pentru 10-3 (min.19)!


20:34: Pîrvuț și Buceschi au intrat în cele două extreme. O nouă ratare a lui Ciuciulete, care trage în portar!


20:33: E clar că planul echipei noastre e să nu forțeze și să-și conserve forțele pentru meciul de mâine cu Germania. Jucătoarele noastre nu sunt concentrate, iar Nechita ratează o nouă aruncare, după ce a căzut în semicerc. Australia a pierdut 9 mingi, în timp ce România are doar două baloane pierdute.


20:32: Dincă își încearcă norocul de la 9 metri, plutind peste defensiva adversă, însă trage în bară.


20:31: CIUCIULETE salvează o minge din semicerc și înscrie!


20:30: Nechita scapă singură cu portărița adversă, dar ratează ușor!


20:29: Combinăm foarte bine pe extremă, iar DINCĂ‚ înscrie fără probleme.


20:28: PERIANU face 7-1 cu o aruncare puternică de la 9 metri. La poarta cealaltă, Potocki o surprinde pe Tolnai cu o aruncare de la 9 metri, în cross.


20:27: Spania a reușit să câștige clar contra Poloniei, scor 26-20!


20:26: O succesivă a naționalei noastre e finalizată de NECHITA cu o aruncare la colțul scurt! Tehnicianul Australiei a cerut timeout.


20:24: În sfârșit, Australia înscrie! O minge în bară a extremei stânga e recuperată de Potocki, care face 5-1!


20:23: Australiencele greșesc din nou, iar pe contraatac NECHITA înscrie ușor, de pe semicerc, după o pasă a lui Dincă.


20:22: Ciuciulete e faultată pe contraatac, iar PERIANU transformă aruncarea de la 7 metri! România are 4-0 în minutul 8.


20:21: Fetele lui Tadici au luat în serios indicațiile antrenorului, care a trasat ca obiectiv maximum 12 goluri primite! Până în minutul 7, tricolorele nu au încasat gol!


20:20: Australia comite foarte multe erori, în timp ce jucătoarele noastre înscriu foarte ușor pe contraatac sau pe faza a doua.


20:20: O nouă gafă a australiencelor e „amendată” de CIUCIULETE!


20:19: NECHITA o păcălește pe portărița adversă cu o boltă și face 2-0!


20:18: Încă o aruncare catastrofală a australiencelor, care au trimis mult peste. PERIANU deschide scorul pentru România în faza următoare.


20:17: Pasă în picior pentru extrema dreaptă a Australiei, dar Țăcălie trimite în peluză de la 9 metri, pe faza a doua. România a început cu Tolnai – Nechita, Țăcălie, Pintea, Perianu, Ciuciulete și Dincă.


20:15: A început meciul dintre România și Australia! Echipa de la Antipozi au atacul de start!


20:11: Spania s-a detașat la patru goluri în meciul cu Polonia, scor 20-16 (min.47). În acest moment se intonează imnul României în sala din Novi Sad.


 


20:06: Cele două echipe întră în acest moment pe podeaua „Spens Arena” din Novi Sad.


20:02: Polonia continuă să pună probleme Spaniei. Scorul e 15-15 după 39 de minute de joc.


19:56: Tot Pera a adăugat că pe lângă Elisei, nici Oana Manea nu va juca în meciul de diseară. Însă cele două jucătoare vor fi apte pentru meciul cu Germania.


19:55:Atmosfera în cadrul echipei e una foarte bună, având în vedere că am început bine turneul final. Fetele sunt unite și se pregătesc foarte bine. Trebuie să pregătim jocul de mâine cu Germania, care se anunță dificil„, a spus Florentin Pera, „secundul” României la Dolce Sport.


19:54: România joacă în această seară în tricouri albastre și șorturi galbene. În sală nu se află mai mult de 10-15 suporteri români.


19:48: Valentina Ardean figurează pe foaia de joc, dar nu face încălzirea alături de echipă, astfel că nu va intra în teren cu Australia.


19:40: La pauză, Spania e la egalitate cu Polonia, scor 11-11, un rezultat neașteptat!


19:34: Defensivele nu au excelat în partida dintre Cehia și Germania, fiind înscrise 39 de goluri, cele mai multe de la acest turneu final. În principiu, Cehia are una dintre cea mai slabe apărări din grupă, primind 72 de goluri în două meciuri de la Ungaria și Germania. Muller (foto jos) a marcat 11 goluri, fiind prima jucătoare de la Mondial care înscrie minimum 10 goluri într-un meci.

Cehia – Germania 32-37 (13-17)

Cehia: Ranikova 5 intervenții, Mullernova 5 intervenții – Luzumova 9, Knedlikova 7, Keclikova 6, Salcakova 3, Vitkova 2, Hrbkova 2, Sterbova 1, Ruckova 1, Chrenkova 1.

Germania: Woltering 8 intervenții, Krause 1 intervenție – Muller 11, Althaus 6, Geschke 5, Steinbach 5, Naidzinavicius 4, Zapf 3, Hubinger 1, Augsburg 1, Loerper 1.


19:30: Urmează, în doar 45 de minute, meciul dintre Australia și România! Fetele noastre nu ar trebui să aibă un meci foarte dificil.


19:28: Germania a terminat meciul în patru handbaliste, însă a smuls victoria în fața Cehiei, scor 37-32! Susann Muller cea mai bună jucătoare a meciului, interul dreapta al nemțoaicelor a marcat 11 goluri. După două etape, Ungaria și Germania au maximum de puncte.


19:24: Până acum, Germania – Cehia 35-31 (min.58) e meciul cu cele mai multe goluri marcate la acest Mondial.


19:18: Germania a revenit pe fondul eliminărilor încasate de Cehia, iar scorul e acum 32-26 (min.56) în favoarea echipei lui Heine Jensen.


19:13: Pe fondul relaxării nemțoaicelor, Cehia a mai redus din handicap, 29-24 (min. 48). Heine Jensen a cerut time-out pentru a rupe ritmul cehoaicelor. Cine ar mai fi crezut? Cehia se apropie la 26-29 după vreo 5 minute de rătăciri ale Germaniei în atac. Mia sunt 10 minute până la final. Însă anvergura revenirii cehoaicelor e oprită repede, după două eliminări înacasate în zece secunde. În celălalt meci disputat la această oră, Spania o conduce pe Polonia cu 5-4. 


19:07: Zarurile au fost aruncate, Germania s-a desprins la 28-20. Mâine, România va avea un meci infernal de greu, pentru că nemțoaicele se pot odihni acum înaintea meciului de mâine.


19:05: Cu două contraatacuri, Cehia mai speră că va răsturna situația jocului, 24-20 (min. 40). Susann Muller face ordine, a ajuns deja la cota nouă, iar Germania conduce cu 27-20 (min 42).


18:58: Germania înscrie la foc automat și în partea a doua, Cehia are multe găuri în defensivă și pare că a cedat definitiv, 22-16 (min. 36)


18:56: Tricolorele s-au convins cum stă treaba cu Germania încă din prima repriză și au plecat la cabine pentru a se echipa de joc.. Tadici și Gațu diseacă adversara de mâine din peluză.

 

18:51: La meciul din această seară, România nu va avea foarte mulți suporteri. Resursele sunt păstrate pentru deplasări la meciurile cu Germania și Ungaria.


18:50: În zece minute va începe și meciul dintre Spania și Polonia, din grupa C a Mondialului. Ibericele sunt favorite, mai ales după ce au pierdut meciul de debut cu Norvegia, scor 20-22.


18:43: În perspectiva meciului de mâine, nemțoaicele joacă destul de eficient. La 9 metri, forțează prin Steinbach (3 goluri) și Muller (5 goluri), în timp ce Althaus e eficientă pe semicerc.


18:37: La pauză, Germania conduce cu 17-13, după un meci pe care l-a dominat clar.


18:33: Se joacă cinci la cinci, după eliminările lui Augsburg, respectiv Chrenkova. Germania are 16-11 (min. 28) și se îndreaptă către a doua victorie consecutivă în grupă, chiar înainte de meciul direct cu România de mâine.


18:31: Germania joacă bine, cuplul Muller-Althaus făcând diferența. Naidzinavicius pleacă pe contraatac, iar Germania se desprinde 15-11 (min. 26).


18:29: Ambele echipe au în aceste minute apărări fragile. Se înscrie foarte lejer pe pătrunderi. Germania păstrează un avans de trei goluri, 12-9 (min. 23)


18:20: După ce a câștigat meciul cu Argentina din prima etapă, 33-23, Angola a reușit să se impună și azi, împotriva Paraguayului. A fost o victorie clară, lipsită de dubii, a africancelor, care s-au impus cu 37-12.

Paraguay – Angola 12-37 (7-18)

Paraguay: Yaryes 5 intervenții, Villalba 3 intervenții – Gomez 6, Fiore 1, Beggan 1, Acuna 1, Frutos 1, Rodriguez 1, Faria 1.

Angola: Almeida 11 intervenții, Branco 7 intervenții – Bernardo 9, L. Kiala 6, Paixao 6, Quitongo 3, Santos 3, Guialo 3, Kassoma 2, Viegas 2, Cazanga 1, Salvador 1, Monteiro 1.


18:19: Germania devine tot mai consistentă în joc, iar Susann Muller duce echipa germană la 7-5 (min. 15). Anja Althaus (foto jos) este deja la a doua eliminare în primele 15 minute. Să aibă nemțoaicele probleme în apărare?


18:14: România are parte de arbitri de gală la meciul cu Australia, surorile Bonaventura. Scăpăm de franțuzoaice la partida de mâine cu Germania?


18:12: În minutul 9 al jocului, în tribunele arenei „Spens” își face apariția și naționala României, care are oră de studiu al adversarilor înainte de jocul din această seară cu Australia.


18:10: Una dintre cele mai bune jucătoare ale Cehiei, Iveta Luzumova, iese șchiopătând după numai 7 minute, totuși Cehia trce în avantaj, 3-2 (min. 7). Angola conduce Paraguayul cu 35-12!


18:08: La partidă asistă și Cristian Gațu, șeful FRH, care s-a așezat în peluză.


18:02: Angola s-a detașat clar în fața Paraguayului și conduce cu 32-9 în minutul 56. A început și Cehia – Germania! Debutul partidei e echilibrat, scor 2-2, după cinci minute de joc. Atmosfera e întreținută de 20 de suporteri cehi, însă portarul german Woltering se remarcă după ce a apărat un șapte metri.


17:45: În 15 minute va începe și cel de-al doilea meci din grupa D, cea a României. E vorba despre Cehia – Germania, unde nemțoaicele sunt favorite.


17:28: Unguroaicele au avut mari probleme cu Tunisia, atât în atac, cât și în apărare. Principalul dezavantaj al maghiarelor a fost lipsa de concentrare, una clară, având în vedere că Gorbicz, care e aproape perfectă de la șapte metri, a ratat două aruncări de penalitate.

Ungaria – Tunisia 26-24 (15-15)

Ungaria: Herr 6 intervenții, Kiss 5 intervenții – Gorbicz 6, Tomori 6, Kovacsicz 4, Verten 3, Bulath 2, Szucsanszki 2, Trișciuk 1, Vincze 1, Bognar-Bodi 1.

Tunisia: Abdallah 9 intervenții, Ben Slama 4 intervenții – Dhaouadi 6, Chebbah 5, Toumi 5, Elghaoui 4, Jaouadi 2, Kouki 1, Kilani 1
 


17:22: Cea mai bună jucătoare a meciului a fost desemnată Maouna Dhaouadi, care a marcat șase goluri. În celălalt meci care se dispută la această oră, Angola – Paraguay 18-7 (pauză).


17:13: Tomori închide meciul cu un minut înainte de final, gol pe pătrundere, 25-23 (min. 60)! Ungaria iese cu o victorie după un meci în care a suferit teribil, scor 26-24!


17:09: Două jucătoare de la Ferencvaros, Tomori și Verten (foto jos) mai liniștesc lucrurile în tabăra Ungariei, care a suferit cumplit în această repriză, 24-22 (min 57). Kilani anână verdictul, 24-23 (min. 58). Elghouai vede două minuzte după ce a tamponat-o pe Tomori.


17:03: Din nou egalitate, 22-22, cu șase minute și jumătate înainte de final, suporterii maghiari se trezesc și își încurajează naționala! 


17:00: Chebbah marchează pentru 20-20, mai sunt 10 minute până la final! Ungaria a ratat al treilea șapte metri consecutiv! Toumi aduce Tunisia în avantaj, 21-20 (52)! Verten a reușit să readucă Ungaria în avantaj, 22-21, min.53.


16:55: Spre deosebire de meciul cu România, Tunisia plimbă repede mingea la 9 metri și pune mari probleme Ungariei. Maghiarele rămân în avantaj, scor 20-18.


16:50: Meciul nu e însă unul ușor pentru maghiare. Herr își salvează echipa de un rezultat egal, Ungaria are un avantaj fragil, 19-18 (min. 41), Tomori și Gorbicz nu pot desface apărarea tunisiană!


16:44: În minutul 37, Ungaria are pentru prima dată în meci o diferență de trei goluri, scor 19-16!  Începe, în grupa C, meciul dintre Paraguay și Angola!


16:42: S-a reluat meciul dintre Ungaria și Tunisia, iar maghiarele au preluat conducerea, scor 17-16 (min.35). Gorbicz ratează o aruncare de la șapte metri, dar tot ea recuperează și ajută Ungaria să se desprindă la 18-16.


16:28: „Bine că nu ați jucat la nouă metri cu Dhaouadi, Toumi și Chebbah împotriva noastră”, i-a spus Tadici lui Perreira înainte de meciurile de azi. Selecționerul Tunisiei a ținut cont de acest aspect și a făcut echipa în consecință cu Ungaria.


16:24: Mare surpriză la pauză în meciul dintre Ungaria și Tunisia. Scorul e egal, 15-15, după un meci echilibrat!


16:21: Selecționata maghiară marchează în patru prin Szucsanszki, iar Tunisia ia time-out, cu 30 de secunde înainte de finalul reprizei. Scorul e 15-14 pentru Ungaria.


16:18: Hajdu a scos-o din poartă pe Eva Kiss și a introdus-o pe Orsolya Herr. Szekeres este eliminată două minute pentru o intrare la gât asupra lui Dhaouadi. Ungaria termină repriza în patru handbaliste după ce a fost eliminată și Kovacsicz (foto jos).


16:13: Tunisia reușește să țină Ungaria în șah! După ce în meciul cu România, africancele au pierdut ușor, în meciul cu maghiarele au egalat în minutul 24, scor 12-12. Selecționerul maghiar, Janos Hajdu, e nemulțumit de evoluția lui Tomori, pe care a scos-o pe faza de apărare. MVP-ul reprizei este tunisianca Maroua Dhaouadi, care înscrie gol după gol în această perioadă a jocului


16:11: Gheorghe Tadici l-a sfătuit pe selecționerul Tunisiei, înainte de meci, să joace la nouă metri, în același timp cu Toumi, Chebbah și Dhaouadi. De Moura Perreira l-a ascultat, iar rezultatele se văd pe tabelă, Tunisia rezistă cu brio în primele 20 de minute, Ungaria conducând cu un singur gol (12-11).


15:59: Impulsionate de antrenorul Janos Hajdu, maghiarele au început să fie mai dure în apărare și au preluat conducerea în minutul 12, scor 6-4.


15:55: Tunisia stă aproape de Ungaria, 3-3 după 7 minute, Chebbah a marcat de la 9 metri, iar africancele joacă mult mai bine decât în meciul cu România. Unul dintre interii care a evoluat bine și contra României, Jaouadi, face 4-3 cu o aruncare de la 9 metri.


15:47: A început meciul dintre Ungaria și Tunisia! În tribunele sălii din Novi Sad sunt doar 100 de spectatori!


15:35: Unguroaicele evoluează azi cu 15 jucătoare pe foaia de joc. Sandra Zacsik (foto jos, în verde) și Aniko Kovacsics, ambele ușor accidentate, nu au fost convocate pentru meci.


15:32: Jucătoarele României stau la hotelul „Parc” din Novi Sad, care a aparținut interlopului Ratko Buturovic, cunoscut și sub numele de „Ultraboss”. Acesta a decedat în urmă cu câteva luni, iar prin oraș se vorbește că ar fi fost sufocat de un bodyguard.

CITEȘTE MAI MULTE AICI


14:53: Tricolorele sunt la odihnă la Hotel Park. Toată echipa va fi prezentă de la ora 18:00 la Spens Arena și va urmări partida Germania – Cehia. Denisa Dedu s-a mai liniștit după ce a fost la un pas de o accidentare gravă, dintr-un motiv stupid. „Se putea întâmpla orice, este regulă în handbal că porțile trebuiesc prinse”, a spus Tadici.


14:36: Naționala Ungariei a ajuns deja la „Spens Arena” din Novi Sad, acolo unde într-o oră va juca împotriva Tunisiei, în primul meci al zilei din grupa D.


13:45: Toate cele șase delegații din grupa D, de la Novi Sad, sunt cazate la Hotel Park, un stabiliment de cinci stele, care i-a aparținut lui Ratko Buturovic, decedat în urmă cu câteva luni, chiar în interiorul acestei locații. Hotelul este amplasat aproape de centrul orașul. La intrare, pe o măsuță, sunt amplasate stegulețele tuturor celor 24 de participante. 

13:30: Antrenamentul de azi s-a încheiat cu o sperietură zdravănă pentru Denisa Dedu. Chiar la finalul ședinței, goalkeeper-ul echipei s-a sprijinit cu mâinile de bara transversală. Nefiind prinsă în parchet, s-a dus pe spate, cu tot cu Denisa Dedu. Din fericire, portarul care va apăra buturile României cu Australia, cel puțin așa a anunțat selecționerul, nu a pățit nimic. Incidentul a oprit și antrenamentul, celelalte fete fiind la momentul respectiv în cealaltă jumătate de teren. Denisa Dedu a fost ajutată imediat să se ridice de Talida Tolnai.


13:22: Valentina Ardean și Oana Manea încă se resimt din punct de vedere medical după partida cu Tunisia. Alice a făcut stretching pe toată durata antrenamentului, în timp ce Oana Manea a stat pe margine la pregătirea apărării pentru meciul cu Germania. Pivotul de la Krim Ljubljana are un deget bandajat după ce acesta i-a fost dat peste cap la partida de sâmbătă.


13:15: Tocmai s-a terminat antrenamentul echipei naționale, desfășurat în a doua sală din cadrul complexului „Spens Arena, cel în cadrul căruia se desfășoară și meciurile grupei D. Gheorghe Tadici a programat o ședință  de aproximativ 55 de minute și a fost axat, așa cum anticipam, pe pregătirea meciului de mâine cu Germania. După aproximativ 15 minute de încălzire și aruncări la poartă, selecționerul a insistat în restul antrenamentului doar pe faza de apărare, semn că acest aspect este prioritar la meciul de mâine, programat de la ora 16:00. 


12:05: Probleme mari și în echipa Spaniei. Deși Krim a amenințat-o pe Carmen Martin, accidentată la braț, cu suspendarea în cazul în care va juca la Mondial, extrema dreaptă iberică a mers cu echipa în Serbia, ba chiar a evoluat în meciul cu Norvegia. Însă Martin s-a reaccidentat, suferind o fractură a degetului arătător de la mâna dreaptă, și a fost înlocuită deja cu Jessica Alonso. Mondialul s-a terminat pentru jucătoarea de 25 de ani.


12:03: În plin Campionat Mondial, zvonurile privind piața transferurilor din handbalul european continuă să fie alimentate. Conform televiziunii norvegiene TV2, pivotul Heidi Loke ar reveni la Larvik din vară, la finalul angajamentului cu echipa maghiară Gyor.


11:53: Tadici știe deja tactica pe care naționala o va adopta cu Australia. Meciul de azi va fi un antrenament pentru duelurile cu Germania și Ungaria de marți, respectiv joi, cae vor stabili ierarhia finală a grupei.

Mai multe informații, aici.


11:51: În grupa B, Brazilia, Serbia și Danemarca își păstrează recordul de 100% la acest turneu final. Danezele au avut însă probleme în fața Japoniei, care a făcut un nou meci foarte bun. În schimb, Serbia a început slab, însă a continuat excelent în partea secundă, primind doar opt goluri în ultimele 40 de minute ale meciului cu Algeria, câștigat cu 34-14.

Japonia – Danemarca 25-29 (13-13)

Japonia: Hida 6 intervenții, Fujima 1 intervenție; Masuda 1, Kamimachi 1, Nishikori 1, Yokoshima 5, Fujii 6, Arihama 1, Tanabe 3, Ishiate 5, Hayafune 1, Hara 1

Danemarca: Greve 5 intervenții, Poulsen 5 intervenții; Schumacher 2, Fisker 2, Gravholt 2, Pedersen 1, Line Jorgensen 8, Kristiansen 10, Jensen 2, Burgaard 1, Stine Jorgensen 1

Algeria – Serbia 14-34 (6-18)

Algeria: Boussora 10 intervenții, Sehabi 5 intervenții; Bellakhdar 2, Titou 2, Ziadi 5, Hemissi 2, Tizi 3

Serbia: Tomasevic – 12 intervenții, Risovic 8 intervenții; Krpez 3, Lekic 2, Zivkovic 4, Damnjanovic 6, Eric 2, Rajovic 3, Nisavic 9, Stoiljkovic 2, Liscevic 1, Lojpur 2

China – Brazilia 21-34 (12-19)

China: Hou 2 intervenții – Shuhui Wang 5, Shasha Wang 3, Wu 3, Sha 3, D. Zheng 2, Chen 2, Zhang 1, Zhao 1, Li 1.

Brazilia: Arenhart 15 intervenții, Pessoa 9 intervenții – Da Silva 9, Do Nascimento 8, Rodrigues 5, Piedade 2, Andrade 2, Nunes 2, Cavaleiro 2, Moura 1, Costa 1, Rocha 1, Amorim 1.


11:50: Meciurile de ieri, care au contat pentru grupele A și B ale Mondialului din Serbia, nu au oferit surprize. Muntenegru, Franța și Coreea de Sud și-au respectat statutul de favorite și au câștigat. E clar deja că Muntenegru și Franța se vor bate pentru câștigarea grupei A, în timp ce Coreea are prima șansă pentru a ocupa locul trei.

DR Congo – Muntenegru 9-35 (4-19)

Congo: Makubanza 6 intervenții, Mbole Kibambe 4 intervenții; Shokkos Songa 1, Feza Mwange 1, Lusamba 3, Mwasesa 1, Babala 1, Betu Mvita 1, Kibamba Nkembo 1

Muntenegru: Vukcevic 16 intervenții; Petrovic 5, Pavicevic 4, Radicevic 3, Djokic 3, Despotovic 1, Jovanovic 2, Sara Vukcevic 4, Malovic 2, Bulatovic 5, Mehmedovic 3, Knezevic 3

Rep. Dominicană – Franța 10-27 (4-10)

Rep Dominicană: Dominguez o intervenție, Suarez 3 intervenții; Brito 1, Andino 5, Lorenzo 1, Lopez 1, Cespedes 1, Pop 1

Franța: Darleaux 9 intervenții; Goudjo 1, Kamto 2, Cisse 4, Pineau 1, Baudouin 7, Zaadi 3, Dembele 1, Deroin 4, Goroiani 2, Niombla 1, Lacrabere 1

Coreea de Sud – Olanda 29-26 (17-11)

Coreea de Sud: Park 7 intervenții – Kim 7, Gwon 6, Woo Sun Hee 5, Jung 4, Lee 4, Ryu 2, Yoo 1.

Olanda: van der Wal 5 intervenții, Jankovic 3 intervenții – Groot 5, van der Heijden 5, Polman 3, Snelder 3, Abbingh 3, Knippeborg 2, Broch 2, Luciano 1, Smeets 1, van Dort 1.

Clasament:


 


10:45: Gheorghe Tadici își ține elevele în priză, iar de la ora 12:00 va conduce un antrenament de 50 de minute. Atenția selecționerului este deja mutată către meciul de mâine cu Germania, de la ora 18:00. „Ar fi nemaipomenit dacă vom câștiga cu Ungaria și Germania și am putea să întâlnim, astfel, Angola. În optimi am avea un drum mai liniștit spre sferturi”, susține selecționerul, convins că Angola este mai slabă decât Polonia. „Angola este cel mai bun adversar din griupa de la Zrenjanin, mai ales că le-am și simțit acum, le știm, le-am luat pulsul la Timișoara. Sigur, va fi cu totul altceva aici, dar este un adversar mai accesibil. Angolezele sunt campioanele Africii, dar nici Tunsia nu a fost departe de ele”, a argumentat Tadici.


10:40: Astăzi, la Campionatul Mondial, sunt programate meciuri în grupele C și D, la Zrenjanin, respectiv Novi Sad. Două meciuri din program atrag atenția ca dificultate, Spania – Polonia (grupa C) și Cehia – Germania (grupa D)

Programul zilei este următorul:

GRUPA C

Paraguay – Angola, ora 16:45
Spania – Polonia, ora 19:00
Argentina – Norvegia, 21:15

GRUPA D

Tunisia – Ungaria, ora 15:45
Cehia – Germania, ora 18:00
România . Australia, ora 20:15


10:30: Bine ați venit în secțiunea dedicată Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia. În această perioadă, ProSport vă va ține la curent cu toate informațiile legate de turneul final, cu detalii din tabăra României. Azi am intrat în ziua a patra de competiție.

România susține azi al doilea joc din grupa D, în compania Australiei (ora 20:15), după ce ieri a avut zi de pauză. Este practic ultima partidă mai accesibilă, având în vedere că urmează trei adversari de calibru, Germania, Ungaria și Cehia. Astfel, pentru Gheorghe Tadici va fi un bun prilej de a mai exersa anumite scheme, dar să-și odihnească și câteva din piesele grele. Selecționerul a anunțat încă de ieri echipa, urmând să le menajeze pe Neagu, Manea, Brădeanu, Ardean, Ungureanu, Tolnai sau Nechita.

Având în vedere valoarea modestă a Australiei, recordul naționalei la un Campionat Mondial, 50-19 cu naționala Camerunului la St. Petersburg în 2005, este în pericol. Tadici a fixat ca obiectiv un succes la minimum 16-18 goluri. În primul meci, Australia a cedat cu 36-15 în fața Germaniei, dar diferența s-a făcut după minutul 17. Până la acel moment rezistase eroic, scor 7-8. Ca și în Rusia, meciul cu cea mai slabă selecționată din grupă este al doilea poziționat în program.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×