România a plecat cu speranțe mari la Mondialul din Suedia, dar se va bate doar pentru locul 17, în Cupa Președintelui. Primul meci va fi azi (ora 17:30), cu Slovacia. Selecționerul Vasile Stângă nu-și va prezenta demisia după acest turneu final, susținând însă că va suporta orice consecință dacă se consideră că el este vinovat pentru rezultatele obținute.
România nu și-a îndeplinit obiectivul la Campionatul Mondial, calificarea în grupa principală. Ați descoperit cauzele? Meciul cu Algeria a fost un coșmar. Nimeni nu-și poate explica ratările incredibile, chiar și ultimul gol luat în cele șase secunde de final. Parcă a fost un vis urât. Cauzele sunt multe: lipsa de experiență a jucătorilor la un turneu final, emoțiile, cred că la meciul cu Algeria a fost și un blocaj psihic la toată echipa.
Cum ați caracteriza acest turneu pentru România? Am făcut două meciuri bune cu Croația și Danemarca, din păcate doar 35-40 de minute. Asta ne este limita, nu suntem pregătiți nici fizic, nici psihic să ducem un meci până la capăt. Aici ar trebui să se lucreze mai mult la echipele de club. Jucătorii trebuie să vină bine pregătiți fizic la națională. „Suntem în lumea bună a handbalului”
E chiar atât de slab campionatul nostru? E slăbuț în comparație cu ce se joacă afară. Campionatul se joacă între trei echipe. Atunci când Constanța sau Reșița joacă împotriva ultimelor echipe, apasă pe accelerație 30-40 de minute, apoi meciul e ca și câștigat. Aceleași 40 de minute ca și în Suedia.
Totuși, e o discrepanță foarte mare între meciul cu Rusia, din vară, și ce s-a întâmplat acum… Să ne amintim totuși că la meciul cu Rusia l-am avut pe Șania într-o formă foarte bună, Csepreghi a fost extraordinar. Accidentările din ultima vreme l-au secat. Cei doi au fost jucători de bază cu Rusia, au marcat cele mai multe goluri. Toată lumea m-a acuzat că nu l-am luat pe Șania. I-am spus că la un moment dat Șania o să-mi mulțumească că nu l-am luat, pentru că își poate salva locul la Melsungen.
Vedeți vreun jucător din echipă care ar face față în campionatul Germaniei sau Spaniei? Foarte greu, poate doar portarul Popescu… și Ghionea când este în formă, în rest nu prea văd niciun jucător.
Vă reproșati ceva în ceea ce privește selecția? Nu a venit niciun antrenor de club la mine să-mi recomande un jucător. Așa am considerat, cei de aici sunt cei mai buni din țară. Dacă mi se aduc acuze, să vină cu argumente. Îmi dau și eu seama că am greșit. Vă mai gândiți la retragere după Campionatul Mondial? Se va face analiza în Comisia Tehnică. Dacă se consideră că am și eu o parte de vină sau sunt vinovatul principal, atunci nu este nicio problemă, suport orice fel de consecințe.
Deci nu vă dați demisia? Nu, nu văd de ce mi-aș da demisia. Nu am de ce.
Numiți un lucru bun care s-a întâmplat în Suedia… Calificarea la acest Campionat Mondial. Ă‚sta e lucrul cel mai bun, că suntem în lumea bună a handbalului.
„Cu Algeria nu mi-am imaginat că se poate rata așa mult. Atunci m-am pierdut și eu puțin. Victoria Argentinei cu Suedia le-a demonstrat „specialiștilor” că pot fi și zile proaste”, Vasile Stângă, selecționer
„Atât cât ne-a ținut puterea fizică, am jucat ca o echipă, și cu Danemarca și cu Croația. Când am obosit, am încercat să rezolvăm fazele individual, dar nu avem jucători care să poată face asta”, Vasile Stângă, selecționer
Autor: Severin Călinescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER