Locul 3, dar și multe regrete! CSM București a ieșit cu o victorie din turneul Final 4, dar va preda trofeul către Gyor sau Vardar Skopje

CSM București a terminat pe locul 3 în Turneul Final 4 al Ligii Campionilor, după ce a învins Buducnost în finala mică, scor 26-20. Campioana României a reușit să se ridice după o zi neagră în urmă cu nici 24 de ore, semifnala pierdută cu Vardar Skopje.

Primele minute ale jocului i-au aparținut Cristinei Neagu, care a marcat trei goluri în 6 minute. Buducnost a fost la conducere atât timp cât „tirul” jucătoarei din România și-a atins ținta. În momentul în care Paula Ungureanu și-a intrat în rol între buturi, lucrurile s-au schimbat radical. Portarul campioanei României a început să adune paradă după paradă, iar „tigroaicele” au preluat controlul. Apărarea a început să se lege, poarta a ajuns la un moment dat la un procentaj de 60%, iar regretele să se înmulțească. De ce nu au jucat măcar la același nivel și cu Vardar Skopje…

CSM București s-a desprins la 9-4 în minutul 14, motiv pentru Dragan Adzic să ceară time-out. Un alt plus al reprezentantei României a fost și gestionarea jocului în superioritate. La ambele eliminări ale adversarei din primele 15 minute, CSMB a ieșit pe plus. La reluarea jocului, formația din Podgorica a schimbat echipa. Cristina Neagu, Dragana Cvijic și Kinga Achruk au fost retrase pe bancă, Dragan Adzic mizând pe „Viitorul Buducnost”.

  • Pentru Cristina Neagu au fost și ultimele minute ale Cristinei Neagu la Buducnost. Din vară, ea va evolua la CSM București. Publicul a ovaționat-o la scenă deschisă, în semn de bun revenit acasă după un ciclu de 4 ani la Podgorica

Trupa lui Per Johansson a continuat să păstreze un avantaj de 4-5 goluri, în ciuda erorilor care s-au înmulțit în atac. Dar jocul s-a echilibrat instantaneu, în urma unei eliminări văzute de Camille Ayglon în minutul 26. Buducnost a înscris două goluri cu poarta goală, a devenit mult mai combativă, iar în numai 4 minute a redus diferența de la 8-13 la 12-13, scor cu care s-a intrat și la cabine.

Înfrângerea cu Vardar Skopje a lăsat urme destul de adânci la nivel mental, la nivel de concentrare, iar de aici a rezultat un blocaj, care avea să fie „rezolvat” ceva mai tâzriu. CSM București a trăit în primele minute ale părții secunde din sclipirile suedezei Isabelle Gullden și din intervențiile Paulei Ungureanu, care a continuat să se ridice deasupra nivelului de joc al echipei. 

CSM București a reușit să se desprindă din nou la 4 goluri în minutul 40, scor 18-14. Buducnost a continuat să mizeze pe handbalistele tinere plus Katarina Bulatovic, astfel că experiența celor două echipe a făcut diferența. A mai fost și o altă superioritate numerică gestionată cu plus.

CSM București a arătat că are meci câștigat la mijlocul reprizei secunde, când a făcut față cu brio a două eliminări, una pentru schimbare greșită la Niombla. Pentru câteva secunde, echipa a evoluat chiar în dublă superioritate, dar a avut agresivitate și a rezistat fără a lua gol. Au fost momente în care am văzut atitudine, am văzut motivație, am văzut o echipă de Final 4. Momentul culminant al jocului a fost tranșat în favoarea echipei CSM București, care pe fondul unei încrederi recâștigate a sprintat decisiv spre locul 3: 23-16 (min. 49).

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, poate doar faptul că Per Johansson a trimis în teren jucătoarele care au evoluat mai puțin sau deloc la acest Final 4, Dache, Iordache, Bazaliu, Bohme. După ce a câștigat Liga Campionilor în 2016, CSM București va preda trofeul către Gyor sau Vardar Skopje, dar a ieșit din Final 4 cu o victorie, scor 26-20. Medaliile de bronz au fost primite de la Narcisa Lecușanu, membru în Board-ul EHF

CSM București – Buducnost Podgorica 26-20 (13-12)

Iordache, Ungureanu, Grubisic – portari; Gullden 9, Curea 1, Dache 1, Ayglon 2, Bazaliu, Brădeanu 2, Torstensson 1, Martin 3, Manea 3, Niombla 1, Lobach 1, Mehmedovic 2, Bohme. Antrenor: Per Johansson

Zoqbi de Paula, Batinovic, Babovic – portari; Ujkic 1, Neagu 3, Jaukovic 1, Pletikosic 2, Agovic, Cvijic, Irman, Bulatovic 5, Pavicevic 2, Ramusovic 4, Novovic 1, Achruk, Grbic 1. Antrenor: Dragan Adzic

Publicat: 07 05. 2017, 17:47
Actualizat: 07 05. 2017, 18:53