Lotul naționalei de handbal feminin a României pentru Cupa Mondială de la Aarhus
Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina
a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că lotul se va reuni în 17
septembrie, la București, într-o componență lărgită, din care 16
jucătoare vor participa la Cupa Mondială de la Aarhus
(Danemarca).
Componența lotului României: Paula Ungureanu, Florentina
Stanciu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu – portari, Valentina
Elisei-Ardean, Iulia Pușcașu, Oana Manea, Ionela Stanca, Ramona
Maier, Cristina Vărzaru, Cristina Neagu, Adina Meiroșu Fiera,
Narcisa Lecușanu, Ada Moldovan, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu –
jucătoare de câmp.
„Mai avem rezerve pe Clara Vădineanu, Camelia Balint și Florina
Bârsan, iar dintre portari vor rămâne trei, așa că vom decide
înaintea plecării lotul oficial. Sperăm să nu fie accidentări, dar
și să ne întoarcem după ultima zi a Cupei Mondiale, ceea ce ar
însemna jucarea finalei”, a declarat Radu Voina, pentru
MEDIAFAX.
Reunirea naționalei feminine va avea loc în 17 septembrie, la
București, de unde se va pleca spre Danemarca, după trei zile de
pregătiri.
Echipa României va juca în grupa A la Cupa Mondială de la
Aarhus, împotriva echipei gazdă Danemarca, a campioanei mondiale
Rusia și a Suediei.
Cupa Mondială se va desfășura între 22 și 27 septembrie,
formatul competiției incluzând două grupe, după cum urmează:
Grupa A: Danemarca, România, Suedia, Rusia
Grupa B: Franța, Norvegia, Ungaria, Germania.
Programul meciurilor este următorul, orele și ordinea de
disputare fiind aceleași ca în prima zi:
22 septembrie – Ungaria-Germania (ora 15.00), Suedia-Rusia
(17.00), Franța-Norvegia (19.00), Danemarca-România (21.00).
23 septembrie – Germania-Franța, Rusia-România,
Norvegia-Ungaria, Danemarca-Suedia.
24 septembrie – Franța-Ungaria, România-Suedia,
Norvegia-Germania și Danemarca-Rusia.
În 26 septembrie vor avea loc semifinalele, de la orele 15.15,
respectiv 17.15, iar în 27 septembrie finala mică (ora 16.30) și
finala mare (ora 18.30).
Cupa Mondială din 2008 a fost câștigată de Norvegia, care a
învins Danemarca în finală cu 30-18. Echipa României a ratat
calificarea în faza semifinalelor.