Lotul naționalei României pentru turneul de pregătire din Spania. Ambros Martin a convocat jucătoare până în 27 de ani
Naționala feminină a României se reunește la sfârșitul acestei săptămâni în București, apoi va pleca la un turneu de pregătire în Spania, unde va susține și două jocuri amicale în compania echipe secunde a țării gazde. Meciurile vor avea loc pe 7 iulie, respectiv 9 iulie. Antrenorii celor două echipe, Susana Pareja și Ambros Martin, au convenit să vină cu jucătoare tinere, până în 27 de ani.
Astfel, FRH a convocat pentru această acțiune 15 handbaliste, după cum urmează:
- Portari: Denisa Dedu, Yulia Dumanska
- Extreme stânga: Ana Maria Iuganu, Andreea Chiricuță
- Interi stânga: Bianca Bazaliu, Gabriela Perianu
- Centri: Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu
- Interi dreapta: Alina Ilie, Laura Popa
- Extreme dreapta: Florența Ilie, Sonia Seraficeanu
- Pivoți: Crina Pintea, Cyntia Tomescu, Mădălina Craiu
Naționala ve reveni în țară pe 10 iulie. Aceasta este prima acțiune a lotului, după ce și-a aflat adversarii la Campionatul Mondial din decembrie: Franța, Spania, Slovenia, Angola și Paraguay.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?