Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, și-a amânat reunirea lotului până luni, primele antrenamente urmând a fi conduse de secundul Aurelian Roșca. Steluța Luca, Roxana Gatzel și Raluca Ivan, handbalistele oltencelor care nu participă la JO se vor antrena separat, punând accent pe pregătirea fizică.
Jucătoarele Oana Manea, Clara Vădineanu, Iulia Pușcașu și Jeanina Luca, care au participat la Mondialele Universitare, au primit din partea conducerii clubului încă o săptămână liberă, în timp ce Adriana Țăcălie, Elena Băbeanu și Mihaela Teodorescu vor pleca cu lotul național de tineret la Campionatul Mondial din Macedonia.
La reunirea lotului nu va fi prezent și noul antrenor al Oltchimului, Ivica Rimanici, care va sosi la Râmnicu Vâlcea la începutul lunii august. Până atunci, antrenamentele vor fi conduse de secundul Aurelian Roșca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER