Danemarca a fost singura națiune importantă din handbal care a decis să retrogradeze echipele aflate în coada clasamentelor, atunci când a „înghețat” campionatul, chiar dacă matematic lucrurile nu erau încheiate. Acum, nordicii se află în mare încurcătură din această cauză.
Aalborg (feminin) și Nordjaelland (masculin) au contestat decizia la Curtea de Apel și au primit câștig de cauză! Astfel, „hotârârea adoptată de Comitetul Profesionist de handbal din 7 aprilie 2020 nu este valabilă și se abrogă”, a notificat Curtea de Apel. Așadar, sezonul intern din Danemarca a fost „redeschis”! Decizia nu se referă la retrogradare și la alte ordine sportive, ci organismul de apel a indicat doar faptul că respectivul Comitet nu a fost autorizat să ia măsurile.
Noua decizie va fi luată de Consiliul Reprezentanților DHF, adică de câte un reprezentant al fiecărui club din Danemarca (un fel de Adunare Generală în România). Cu alte cuvinte, măsurile vor fi adoptate de un grup diferit de oameni, într-o ședință extraordinarăm după cum a notat TV 2 Sport.
Comitetul profesionist de handbal a luat notă de această hotărâre și recunoaște pe deplin decizia sistemului judiciar independent, a declarat Per Bertelsen, președintele Comitetului profesionist de handbal.
Așadar, EH Aalborg, dar și Nordjaelland trăiesc cu speranța că vor rămâne în prima ligă. N-ar fi exclus ca și Danemarca să recurgă la aceeași soluție ca toate celelelate națiuni, să crească numărul de echipe în primele ligi.
În România încă sunt dezabateri aprinse pe marginea acestui subiect, cine retrogradează, cum se promovează. Federația a programat turnee de promovare pentru finalul lunii iunie, în speranța că se va putea juca la data respectivă. Mai mulți oficiali avertizează însă faptul că echipele din prima ligă nu pot fi retrogradate, în condițiile în care nu toate jocurile rămase din program se vor disputa pe teren. La feminin s-au anulat ultimele șapte etape, iar la masculin nu va mai avea loc play-out-ul (10 meciuri).
„Nu cred că o echipă poate fi retrogradată pe hârtie. Atenție, echipele sunt finanțate din bani publici, care au niște juriști. Iar aceștia vor cere niște explicații vizavi de banii pe care i-au cheltuit, echipele fiind retrogradate pe foaie. Trebuie foarte multe argumente pentru a retrograda o echipă înainte ca acest lucru să se fi decis pe teren”, ne-a declarat Dan Dumitru, managerul echipei Poli Timișoara.
La începutul săptămânii viitoare, președintele Dedu va avea consultări cu toate cluburile din Ligile Naționale plus cele cu șanse de promovare din Divizia A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER