Dinamo se pregătește pentru marele meci cu Sporting, însă nu se va putea baza pe vedeta Miklos Rosta în partida din Sala Polivalentă.
ProSport a aflat că pivotul maghiar este răcit și nu a putut fi refăcut pentru partida la care sunt așteptați peste 4.000 de spectatori.
După ce a câștigat ambele meciuri de pe teren propriu de până acum, Dinamo dă un „examen” extrem de important pe plan european în fața celor de la Sporting. Partida este una extrem de importantă, pentru că echipa noastră speră să prindă locul 4, ori chiar podiumul, în cazul unui succes în duelul cu formația din Portugalia.
Totuși, staff-ul tehnic al lui Dinamo are serioase bătăi de cap, din moment ce Miklos Rosta a devenit indisponibil din cauza unei răceli. Este o adevărată lovitură primită de campioana României, în condițiile în care Rosta este o piesă importantă în echipă. Maghiarul de 25 de ani va fi înlocuit cu Călin Dedu în partida de miercuri seara.
Revenit în poarta lui Dinamo la meciul cu PSG, după o accidentare destul de serioasă, Vladimir Cupara ar trebui să fie azi la 100% din capacitate. Și Dinamo are nevoie de o evoluție excelentă a sârbului pentru a încerca să obțină victoria în fața unui adversar prezent și el în sezonul precedent din EHF European League.
„Va fi un meci frumos, mă bucur că îi voi întâlni din nou, că voi juca împotriva lor. Nu e un meci special, e un meci ca orice alt meci din Champions League, are aceeași importanță”, a spus Andre Gomes, portughezul din echipa lui Dinamo.
Dinamo este aproape de un sold-out pentru meciul cu Sporting, în condițiile în care s-au dat până acum peste 3.000 de bilete. Interesul este unul mult mai mare față de meciurile cu Fredericia și Eurofarm, considerate cele mai modeste formații din grupa „dulăilor”.
Cum Peluza Cătălin Hîldan va fi iar la datorie, s-ar putea ca meciul să se joace cu casa închisă, mai ales că la București vine echipa aflată pe primul loc în Liga Campionilor.
În tribune vor fi și jucătorii lui Dinamo, iar Zeljko Kopic va veni și el să-i urmărească pe „dulăi”. Handbaliștii din „Ștefan cel Mare” au fost alături de fotbaliști la derby-ul cu FCSB, scor 0-2, urmărind partida de pe Arena Națională chiar din peluză.
Nu am așteptări, pentru că atunci când ai așteptări mari vei avea și dezamăgiri mari. Am încredere în echipă, care se îmbunătățește, asta e cel mai important. Încercăm să ne consolidăm locul în această fază a competiției. Cred că acest lucru poate fi îndeplinit dacă luptăm pentru victorie în fiecare meci, la fiecare fază, și apoi vedem ce se întâmplă. Va fi greu, pentru că Sporting joacă fantastic, au un antrenor excelent. Au început foarte bine competiția și acum au o încredere mare în forțele lor. E o echipă foarte bună, cu rezultate foarte bune, dar vrem să îi învingem” – David Davis, antrenor Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER