Luminița Huțupan Dinu – cel mai bun portar din toate timpurile!** ‘Nu am cuvinte! Mi-am depășit idolul: Cecilie Leganger’

Luminița Huțupan Dinu, fostă componentă a naționalei de handbal
a României, a fost aleasă cel mai bun portar din toate timpurile,
în urma sondajului derulat timp de o lună pe site-ul oficial al
Federației Internaționale de Handbal.

La sondaj au participat peste 7.000 de fani ai handbalului.

Luminița Huțupan Dinu a câștigat titlul de cel mai bun portar
obținând 94 la sută din voturi, în timp ce contracandidatele sale,
Cecilie Leganger (Norvegia), Lene Rantala (Danemarca) și Tanja
Dșandsghva (Rusia), au obținut 4,03, 1,36 și respectiv 0.84 din
voturi.

Cea mai mare performanță din cariera de handbalistă a Luminiței
Huțupan Dinu este medalia de argint de la Campionatul Mondial din
2005, iar din activitatea de antrenor secund medalia de bronz de la
Campionatul European de luna trecută.

Luminița Huțupan Dinu, a declarat, vineri, pentru
MEDIAFAX, că este extrem de emoționată la aflarea
veștii: „S-a trezit și fetița mea, Ștefania, de ce emoție e
pe la noi. Am aflat vestea, nici nu pot spune ce emoții am, nu am
cuvinte, mai ales că am câștigat titlul cu 94 la sută din voturi!
Este extraordinar și faptul că am reușit să-mi depășesc idolul, pe
Cecilie Leganger, și mă emoționează mult că mii de fani din
întreaga lume au avut încredere în mine, după ce m-am retras, și
m-au votat. Le mulțumesc din suflet. Nu am muncit degeaba în cei 28
de ani de handbal, iar acum munca mea e răsplătită cu vârf și
îndesat. Sunt foarte fericită și voi sărbători în seara aceasta cu
familia”
.

Palmaresul fostului
portar al naționalei României este următorul:

– Câștigătoare a Ligii Campionilor, de două ori cu Krim
Ljubljana și o dată cu Kometal Skopje;
– De două ori finalistă a Ligii Campionilor;
– De două ori câștigătoare a Supercupei Europei, cu Krim Ljubljana
și Oltchim Râmnicu Vâlcea;
– De șase ori campioană națională și de șase ori câștigătoare a
Cupei în Slovenia, cu Krim;
– Patru titluri naționale și trei Cupe ale României cu
Oltchim;
– Medalie de argint cu naționala României, la CM din Rusia;
– Medalie de bronz cu naționala României, la CE din 2010, în
calitate de antrenor secund;
– desemnată cel mai bun portar din Europa, în 2000, la
București;
– desemnată cel mai bun portar din lume, în 2005, la CM din
Rusia.

MEDIAFAX

Publicat: 07 01. 2011, 18:50
Actualizat: 07 01. 2011, 18:53