Mădălina Zamfirescu: „Nu a fost o calificare fără emoții”. Jucătoarea de la Dunărea Brăila a nominalizat și cel mai greu adversar din grupele principale
România a învins Croația cu 31-26 și s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin. Deși din înaltul tribunei a părut un succes obținut fără mari probleme, handbalistele au mărturisit la final că au avut ceva emoții în fața unui adversar mai slab cotat.
„Nu a fost o calificare fără emoții, am luat de la bun început meciul cu Croația ca pe unul foarte greu. Ele au jucat fără presiune, nu mai aveau nimic de pierdut, chiar au dat totul, dar nu le-am lăsat să facă prea multe lucruri. Am intrat foarte determinate și ne-am dorit de la bun început victoria”, a comentat Mădălina Zamfirescu.
Desprinderea României pe tabela de marcaj a venit în repriza secundă, după ce România s-a apărat om la om la Andrea Penezic, handbalista cea mai valoroasă din tabăra Croației. „Se știa de la bun început că Andrea Penezic este cea mai periculoasă adversară a Croației, dar mă bucur că am anihilat-o. Ea ne-a dat cele mai multe goluri, dar după ce am ieșit cu Aneta (n.r. Udriștoiu) om la om, am reușit să le închidem jocul”, a susținut handbalista de la Dunărea Brăila.
În următoarele 5 zile pentru România urmează, așadar, alte trei partide la Campionatul European, cu Danemarca, Ungaria și Cehia. Din nou Danemarca… (n.r. zâmbește în prima fază Zamfirescu). Este o grupă grea, vrem să o luăm pas cu pas, să jucăm din ce în ce mai bine și obiectivul nostru este să creștem de la meci la meci. Nu ne gândim cu cine evoluăm, ne interesează în primul rând ce jucăm noi. De fiecare dată am demonstrat că suntem cel mai greu adversar al nostru”, a mai spus interul României, care a adăugat în final că nu se pune problema oboselii după cele trei jocuri dipsutate până în prezent.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?