CSM București are începând de azi un nou antrenor. Este vorba despre suedezul Magnus Johansson, în vârstă de 48 de ani, care în ultimii 2 ani a pregătit echipa norvegiană Molde. Noul tehnician al „tigroaicelor” are deja o experiență bogată, atât în handbalul feminin, cât și în cel masculin.
„Campioana României și-a definitivat strategia pentru următoarele sezoane, mizând în primul rând pe rezultate, dar și pe stabilitate și continuitate. Ne dorim ca punctul forte în acest sezon să fie unitatea grupului, astfel că am căutat o persoană matură, cu experiență la nivel înalt, care să lege vestiarul”, se specifică pe site-ul oficial al clubului.
„S-a pus de multe ori în discuție ce profil trebuie să aibă viitorul antrenor al CSM București, în condițiile în care ponderea este deținută în acest moment de jucătoare care provin din aria balcanică, și aș include și româncele aici. De asemenea, am luat în calcul caracterul puternic și voința fetelor, toate participante în Liga Campionilor, iar peste 90% din ele jucând în Final Four. De aceea, recunosc faptul că au fost purtate discuții cu antrenori care au corespuns tuturor condițiilor, inclusiv antrenori din sfera masculină, ale căror rezultate și exoeriență i-ar fi impus în fața grupului. Am decis să-i acordăm încredere lui Magnus Johansson și suntem convinși că este decizia bună, având în vedere experiența câștigată în munca sa cu ambele categorii și, discuțiile purtate cu antrenori și jucătoare cu care a colaborat de-a lungul timpului. Având întreaga susținere a celor din handbalul de la CSM București, îi urăm succes și suntem nerăbdători să începem”, ne-a declarat Nicolae Luca, team managerul echipei de handbal feminin a CSM București.
Până să ajungă la CSM București, Magnus Johansson a antrenat printre altele echipele feminine Ikast, Savehof și Molde, cu primele două a și jucat în Liga Campionilor, dar și băieții de la Redbergslids și Savehof, alte echipe cu care, de asemenea, a participat în Liga Campionilor. De asemena, el a fost secundul lui Per Johansson în 2010, atunci când Suedia a devenit vicecampioană europeană.
CSM București l-a ales pe Magnus Johansson dintr-o listă de cinci antrenori, pe care s-au mai regăsit David Davis, Emamnuele Mayonnade, Xavier Sabate și Frederic Bougeant.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER