Membrii Consiliului de Administrație al FR de Handbal se întrunesc duminică, la Brașov, înaintea celor două jocuri din Supercupa României, Dinamo – Poli (ora 14:30) și SCM Rm. Vâlcea – CSM București. Mai mulți membri ai Consiliului de Administrație au cerut, la secțiunea „Diverse”, dezbatere în privința performanței sportive, după rezultatele foarte slabe din ultima vreme la majoritatea loturilor naționale.
Profesorul Alexantru Teuțan a solicitat discutarea criteriilor de selecție la nivelul lotului național de cadeți. În prezent doar cei cinci portari convocați corespund criteriilor propuse. Pentru fiecare din celelalte posturi este convocat maxim un jucător care se încadrează în aceste criterii.
De asemenea, membrul CA solicită renunțarea la actualul sistem competițional de la juniori din mai multe motive. Printre altele, copiii au ținuți în condiții grele, timp de peste nouă ore pe drumurile din România. Există exemplu în ultimul sezon în care un club a fost nevoit să stea cu copiii și peste 2.000 de kilometri în autocar în decursul unei săptămâni. Actualul sistem a generat retragerea a mai mult de 20 de echipe înainte de finalul sezonului.
De asemenea, măsurarea sportivilor de talie ar fi fost viciată în mod grosolan, nefiind făcută de un oficial al FRH.
Profesorul Gheorghe Tadici a solicitat o dezbatere în privința situației tuturor loturilor naționale la masculin și feminin, în ceasul al 12-lea, în tentativa de a mai redresa ceva.
Profesorul Veniamin Lupan a cerut o dezbatete în privința centrelor și loturilor naționale de juniori și renumerarea antrenorilor care se ocupă cu pregătirea acestora!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER