„Mai ratăm o calificare la un Campionatul Mondial!” Concluzie aspră după victoria la limită a României în fața Cehiei: „Clacăm atât fizic, cât și psihic”. EXCLUSIV
România s-a impus la limită în fața Cehiei, scor 31-30, dar Vasile Stângă nu dă nicio șansă tricolorilor pentru returul de la Brno.
Fostul mare handbalist crede că, în mod normal, nu avem nicio șansă pe terenul Cehiei, după ce n-am putut să gestionăm momentele în care am avut și șapte goluri avantaj la Baia Mare.
România, victorie amară în fața Cehiei! Vasile Stângă: „Clacăm atât fizic, cât și psihic!”
Vasile Stângă susține că naționala României nu poate rezista mai mult de 40 de minute în fața unui adversar valoros. Acesta susține că s-a văzut și lipsa de maturitate în cazul handbaliștilor pregătiți de George Buricea.
Prima reprezentativă n-a mai fost de 14 ani la un Campionat Mondial, iar la Euro a întrerupt o serie negativă sub comanda lui Xavi Pascual.
„Din păcate, vedem că rezistăm doar 40 de minute, iar apoi clacăm atât fizic, cât și psihic. Acesta este nivelul handbalului românesc. Asta este! S-a văzut lipsa noastră de maturitate! Am luat foarte ușor goluri, iar eliminările au fost prostești. În handbalul de azi, pe primul plan este apărarea. Se vede că Dedu și Stanciuc joacă foarte puțin la Dinamo, iar antrenorul nostru tânăr și de mare perspectivă a pierdut și el jocul din mână”, a spus Vasile Stângă, pentru ProSport.
Vasile Stângă a tras concluzia după meciul României: „Mai ratăm o calificare la un Campionat Mondial!”
Vasile Stângă o vede favorită certă pe Cehia la calificare, în condițiile în care un avantaj de un gol poate fi cu ușurință recuperat într-o dublă manșă.
„Cehia este clar favorită după acest meci de la Baia Mare. Dacă poarta lor este mai bună decât aici în România, nu avem nicio șansă! Din păcate, mai rătăm o calificare la un Campionat Mondial. Dacă am fi câștigat la șase-șapte goluri acasă, mergeam acolo la Brno cu un alt moral”, este convins fostul mare handbalist.
Tot miercuri seara, Grecia a trecut de Olanda cu scorul de 31-27.
Când va avea loc Campionatul Mondial de handbal masculin
Campionatul Mondial din 2025 va avea loc în Croaţia, Danemarca şi Norvegia, între 14 ianuarie și 2 februarie.
Europa are 11 locuri disponibile la turneul final prin intermediul calificărilor, alături de naţiunile gazdă, Franţa, Germania, Suedia (de la CE2024).
La turneul final vor evolua 32 de echipe.
Deţinătoarea trofeului este Danemarca, echipă care a câştigat finalele din 2019, 2021 şi 2023.