Mâine incepe Campionatul Național de Handbal
Pacea s-a încheiat. Duelul dintre Oltchim și Rulmentul reîncepe odată cu noua ediție de campionat.
Echipele cu cele mai valoroase loturi și cele mai generoase bugete (3 milioane de euro fiecare!) vor da tonul și în acest sezon, unul special, în care orgoliile se vor măsura și în lungimea traseului pe care Oltchim și Rulmentul îl vor parcurge în Liga Campionilor.
Vâlcea joacă direct în grupe, în timp ce Brașovul va avea de trecut printr-o grupă de calificare. „Oltchim are aceleași obiective ca anul trecut, campionatul, Cupa României și semifinalele Ligii Campionilor, toate fiind la fel de importante“, a declarat Andrei Luca, vicepreședintele campioanei. „Ne dorim crearea unei echipe competitive. Vrem pe plan intern să depășim Oltchimul și să accedem în grupele Ligii. Nu e o tragedie însă dacă nu intrăm în grupe. Ne-ar mai rămâne Cupa EHF, pe care am putea-o câștiga“, a afirmat președintele CS Rulmentul, Remus Cojocaru. Pronosticul lui Tadici: prima opțiune la titlu o are Oltchim!
PROGRAM: Mâine (ora 11:00): Baia Mare – Rulmentul Brașov, Oltchim Rm. Vâlcea – Roman, Brăila – Galați, Constanța – Rapid CFR, Cetate Devatrans – Slatina, Ploiești – Zalău, Buzău – Univ. Jolidon Cluj.