Marele regret al Narcisei Lecușanu. „Meritam asta, cred că am făcut parte dintr-o generație extraordinară”. Ce spune despre retragerea Cristinei Neagu și cum vede viitorul handbalului

Marele regret al Narcisei Lecușanu. „Meritam asta, cred că am făcut parte dintr-o generație extraordinară”. Ce spune despre retragerea Cristinei Neagu și cum vede viitorul handbalului
lecusanu
  • Publicat:

Vicecampioană mondială cu echipa națională a României în 2005, la zece ani după ce obținuse titlul mondial la tineret, în Brazilia, fosta mare handbalistă Narcisa Lecușanu are totuși un mare regret dacă privește retrospectiv la cariera sa.

Și-ar fi dorit enorm o medalie olimpică și spune că acesta este marele of al său, cu atât mai mult cu cât a făcut parte dintr-o generație de excepție.

Fosta mare internațională spune că viitorul handbalului românesc, atât la masculin, cât și la feminin depinde de cât de mult se va investi în copii și juniori.

Marele regret al Narcisei Lecușanu. „Meritam asta, cred că am făcut parte dintr-o generație extraordinară”

„Aș putea să spun că am un mare regret, că generația mea nu a reușit să câștige o medalie la Jocurile Olimpice, cel puțin la ediția de la Beijing. Cred că meritam, cred că am făcut parte dintr-o generație extraordinar de bună, foarte muncită, care și-a dorit foarte mult această performanță. Din păcate, nu a fost să fie. Poate așa a vrut Dumnezeu”, a declarat la Radio HIT Iași Narcisa Lecușanu.

Lecușanu a vorbit și despre retragerea Cristinei Neagu, dar și despre viitorul handbalului românesc. „Din păcate, avem mult de lucru. Și la feminin, și la masculin ne putem referi, pentru că nu se despart una de alta. Sigur că ultimele rezultate ale echipelor naționale nu au plăcut nimănui. Exclud aici calificarea la Campionatul Mondial din iarnă a fetelor. Sunt sigură că toată suflarea românească, handbalistică cel puțin, și-a dorit o calificare la Olimpiadă, dar nu a fost să fie, deși au fost și momente bune de joc. Mă gândesc la băieți, care au gafat cu Kosovo. Deci e clar, avem nevoie de viitor. Și atunci, ca să ai viitor eu cred că trebuie să ne gândim la dezvoltare și să punem osul la treabă pentru a lucra foarte mult la nivel de copii și juniori. Pentru că este foarte important. Altfel, mi-e greu să cred că vom avea viitor. E ca în viață, ca în familie. Ai născut copilul, trebuie să-i oferi etapele vieții de creștere, de educare, și așa mai departe. Cred că toate chestiile astea se pot transfera atât în business, cât și în orice domeniu. Și mai ales în sport”, a mai spus ea, referindu-se și la retragerea temporară din echipa națională a Cristinei Neagu: „Retragerea Cristinei trebuie respectată. Cristina este o jucătoare mare, însă din punctul meu de vedere o echipă, când vorbim de sport de echipă, mai ales de cea națională, nu cred că trebuie să stea într-un singur om. Cel puțin asta am trăit-o prin experiența mea, făcând parte dintr-o generație foarte bună, cu posturile acoperite, cu 2-3 oameni pe fiecare post. Cred că dacă vrei să ai rezultate trebuie să ai echipă. Atât ca staff tehnic, cât și ca jucători”.

Narcisa Lecușanu a fost prezentă marți, la Iași, unde și-a lansat cartea autobiografică „Povestea vieții mele” la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. „Mă bucur tare mult că am ajuns și la Iași, unde am fost invitată de Beatrice Abălașei, doamna decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din Iași, fosta mea colegă de la echipa națională de tineret, adversară în campionatul intern. M-am simțit tare bine, a fost o lume a sportului, foarte mulți oameni dragi mie din handbal. A fost emoționant și pentru mine. Au fost mesaje frumoase ale tututor celor prezenți. Sunt om și rezonez cu ce aud. Nu numai că mi-a plăcut, dar m-am simțit bine, au fost trăiri emoționante pentru toată lumea cred. Și pentru cei din sală. Am fost și la Universitatea de Educație Fizică și Sport și m-am întâlnit cu un grup restrâns de studenți, am comunicat cu ei. Ei au nevoie de inspirație, de povești. Cred că fiecare viață are o poveste în spate și este frumos să împărtășim și dacă am putea învăța din experiența altora ar fi extraordinar”, a completat Narcisa Lecușanu.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Dorinel Munteanu şi Laszlo Balint, în cursa pentru postul de antrenor la Sepsi! Ce se ascunde în spatele victoriei celor de la Oţelul la Sfântu Gheorghe | EXCLUSIV
Dorinel Munteanu şi Laszlo Balint, în cursa pentru postul de antrenor la Sepsi! Ce se ascunde în spatele victoriei celor…
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25 de ani
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Drumul Morţii E 85 şi-a cerut din nou tributul. Tiberiu a adormit la volan, a provocat un accident şi a luat cu el încă o viaţă
Drumul Morţii E 85 şi-a cerut din nou tributul. Tiberiu a adormit la volan, a provocat un accident şi a…
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
Ce au scris scoţienii despre afacerea lui Ianis Hagi, cu care fiul lui Gică Hagi vrea să dea lovitura!
Ce au scris scoţienii despre afacerea lui Ianis Hagi, cu care fiul lui Gică Hagi vrea să dea lovitura!
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore…
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
×