Diana Druțu, interul stânga al echipei Corona Brașov, a depus ieri memoriu la Federația Română de Handbal pentru a-și primi restanțele financiare, neachitate încă de acum un an și jumătate. Handbalista și-a primit salariile pe ultimele luni, însă clubul nu i-a plătit încă toate drepturile din sezonul trecut. Druțu a semnat un act adițional cu gruparea brașoveană prin care oficialii se angajau să-i achite restanțele până la 31 decembrie 2013, lucru care nu s-a întâmplat. În cazul în care jucătoarea nu-și va primi banii în următoarea perioadă, ea va deveni liberă de contract. Cazul va fi judecat la comisiile FRH, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
„Clubul are niște restanțe mai vechi, de pe vremea fostei conduceri, pe care noi le-am preluat. I-am plătit Dianei Druțu o bucățică mică din ele, dar sunt perspective să rezolvăm litigiul. Demersul jucătoarei este întemeiat, vom încerca să acoperim găurile pe care încă le mai avem. Din păcate, nu putem dintr-o dată în această criză economică”, ne-a declarat Bogdan Munteanu, directorul sportiv de la Corona Brașov.
Oficialul formației de la poalele Tâmpei este sigur că această problemă nu va afecta parcursul echipei în perioada imediat următoare. Mai mult, Munteanu așteaptă trei puncte de la partida de mâine cu HC Zalău, din deplasare. „Sper să câștigăm fără discuții la Zalău”, a mai spus Munteanu.
Altfel, pentru că alegerile din handbal tot bat la ușă, gruparea brașoveană a făcut la rândul ei propuneri. Pentru Consiliul de Administrație al FRH, Corona Brașov a propus-o ca și candidat pe Mariana Târcă. Este practic al doilea nume de legendă al handbalului feminin din ultimele două decenii care a intrat în cursa pentru alegeri, după Narcisa Lecușanu, care va candida pentru postul de vicepreședinte în sectorul feminin. În prezent, Mariana Târcă este șeful Centrului de copii și juniori de la Corona Brașov.
SONDAJ PROSPORT. Aici, puteți vota pe cine vedeți președinte la FRH în următorii patru ani!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER