Mariana Târcă: „Am mare încredere în Paula Ungureanu. Pentru CSM, punctul forte este Linnea Torstensson”. De ce disputa CSM București – HCM Baia Mare este sub „clasicul” Oltchim – Rulmentul
Handbalul românesc a ajuns la ora finalelor în sezonul 2014-2015. Și la feminin, și la masculin bătălia pentru titluri se dă între aceleași cluburi, CSM București și HCM / Minaur Baia Mare. Tocmai această situație a făcut posibilă disputarea finalelor sub formă de cuplaje! Primul este programat vineri, de la ora 18:30, în Capitală. Show-ul este deschis de fete, iar două ore mai târziu vor intra în scenă și băieții.
- Din punct de vedere al prezenței în viitoarea ediție a cupelor europene, miza celor două finale este diferită. Fetele luptă pentru calificarea directă în grupele Ligii Campionilor, în timp ce băieții pentru prezența într-un turneu de calificare al Ligii Campionilor, în urma căruia s-ar putea ajunge în faza grupelor.
Plecând de la această idee, în mod clar finala Ligii Naționale de handbal feminin stârnește un interes superior celei masculine. Formațiile feminine au în componență jucătoare de talie mondială, la „contabilitate” fiind evidențiate inclusiv 9 campioane mondiale. Handbalul masculin este mai spectaculos, CSM și Minaur au în componență jucători foarte buni, dar ca nivel raportat la ce se vede în afară, băieții pierd deocamdată duelul cu fetele.
După câțiva ani în care Oltchim a dominat cu autoritate Liga Națională, ștafeta fiind preluată în 2013 de HCM Baia Mare, lupta pentru titlu este din nou echilibrată și la în cel mai înalt nivel. După clasicul Oltchim – Rulmentul din perioada 2006-2009, handbalul se prezintă în fața suporterilor cu o nouă rivalitate ce ar putea să se întindă pe durata următorilor ani, HCM Baia Mare – CSM București. „Va fi un duel foarte interesant prin prisma obiectivelor care și le-au propus cele două cluburi. Probabil că viitoarele strategii vor fi și în funcție de rezultatul finalei”, susține Mariana Târcă, antrenoare prezentă activ în ultimul „clasic”, Rulmentul – Oltchim, neutră la această finală.
Fosta mare jucătoare a naționalei României a acceptat propunerea ProSport de a analiza această finală înaintea primei partide, programată vineri de la ora 18:30. Mariana Târcă este de părere că doi factori sunt esențiali în această finală, avantajul terenului propriu și prospețimea fizică după un sezon destul de încărcat: „Baia Mare are un avantaj pentru că are două meciuri acasă, unde se câștigă foarte greu. Contează foarte mult și condiția fizică a celor două echipe, mai ales că s-a acumulat și o uzură. CSM ar trebui să fie mai proaspătătă dacă ținem cont că Baia Mare are multe jocuri în plus susținute în cupele europene. Este însă și acest aspect o armă cu două tăișuri: să fii proaspăt, dar fără meciuri tari în picioare”.
Antrenoarea care a câștigat două titluri în Liga Națională, cu Oltchim și Rulmentul, a evidențiat și care ar fi centrul de greutate al fiecărei formații în parte: „Baia Mare este mai acoperită la poartă. Am mare încredere în Paula Ungureanu! HCM este și mai echilibrată pe posturi. CSM București este mai restrânsă ca număr de jucătoare de valori apropiate. Clar, punctul forte este Linnea Torstensson. Dacă este în potențial maxim, este o jucătoare care poate să facă diferența. Nu țtiu cum se simte medical acum, am văzut-o în ultimele meciuri cu o eficiență mai scăzută și clar și CSM a avut de suferit”.
Mariana Târcă a făcut și o evaluare a rivalității CSM București – HCM Baia Mare, în raport cu Oltchim – Rulmentul: „S-ar putea să nu fiu obiectivă în ceea ce spun, fiind direct implicată, dar pot să spun că jocurile Rulmentul – Oltchim au fost fabuloase. Dovada acelor meciuri s-a reflectat și la echipa națională, erau și mai puține jucătoare străine. Brașov – Vâlcea a fost un duel foarte prolific pentru echipa națională, nu știu dacă acum avem vreun câștig din această dublă finală. Eu mă gândesc în primul rând la handbalul românesc și la consecințe”.
Antrenoarea lotului U17 a României a susținut că nu are o favorită pentru finală, dar și-ar dori ceva după disputa CSM București – HCM Baia Mare: „Să le ambiționeze pe jucătoarele din România și chiar aș face și un apel, să aibă orgoliu. Noi avem jucătoare valoroase în țară, dar așa cum se întâmplă pe la noi, parcă este mai bun ce este în grădina vecină”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?