Mariana Târcă, dorită din nou pe banca tehnică a Coronei Brașov. „După trei ani în care nu s-a câștigat nici un trofeu, ar fi cazul să se schimbe ceva”
Corona Brașov a fost eliminată în semifinalele Cupei EHF, după ce a pierdut ambele manșe cu Metzingen (Germania), cu 22-26 (acasă), respectiv 23-30 (deplasare). Echipa a revenit în țară, iar marți va juca în Capitală cu Rapid, într-un meci restanță din etapa a 24-a. După ce formația brașoveană a părăsit întrecerea europeană, la poalele Tâmpei a început să se vorbească din nou despre o schimbare a antrenorului Bogdan Burcea.
Toro Tamaș, membru în Consiliul de Administrație al ASC Corona Brașov și consilier local, a declarat într-un interviu pentru mytex.ro: „Nu știu ce se va întâmpla (n.r. din vară), dar din punctul meu de vedere, fără a vrea să pară că am ceva cu Bogdan Burcea, după trei ani în care nu s-a câștigat nici un trofeu, ar fi cazul să se schimbe ceva. După trei ani de secetă din punct de vedere al trofeelor, cred că ar fi o normalitate să se schimbe mersul lucrurilor. În opinia mea, soluția ideală în acest moment este Mariana Târcă. Cred că trebuie să lăsăm lucrurile pe mâna unui specialist care este loial Brașovului și echipei. Mariana Târcă a construit unul dintre cele mai valoroase centre de copii și juniori din țară. Ea a adus la echipă jucătoare precum Laura Chiper. Totodată, sper că până la urmă se va realiza și întinerirea lotului despre care mai mult s-a vorbit decât s-a făcut”.
- Bogdan Burcea mai are teoretic contract cu Corona Brașov până în vara anului 2017, după cum ne-a relatat într-o discuție purtatată înaintea partidei tur cu Metzingen (Germania).
Mariana Târcă a mai antrenat în două etape formația brașoveană, de fiecare dată fiind adusă la echipă în momente mai dificile. În sezonul 2004-2005, antrenoarea a preluat Rulmentul într-o perioadă în care era o formație de pluton și a dus-o spre titlul de campioană în 2006. Mai mult, a câștigat Challenge Cup în 2006 și a jucat finala Cupei Cupelor în 2008. Al doilea mandat a început în primăvara anului 2010, când la echipă nu mai rămăseseră 7 jucătoare. Atunci a menținut echipa în Liga Națională, apoi a dus-o până în finala Cupei României (2013), după o semifinală de pomină câștigată cu Oltchim la aruncările de la 7 metri.
Din actuala echipă, Mariana Târcă le-a promovat pe Dedu și Pricopi de la junioare, iar pentru reconstrucția actualei echipe le-a adus, printre altele, pe Chiper, Zamfir, Neagu-Burghel, Hotea. În prezent, Mariana Târcă este antrenorul naționalei de junioare U18, iar în ultimii ani a constrint întreaga „piramidă” a Centrului de Copii și Juniori de la Corona, cu aproximativ 200 de junioare, câteva ajunse între timp la loturile naționale.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?