Mariana Târcă, mesaj dur pentru Cristina Neagu: „Nu mai poți ține echipa de una singură!” + Îl face praf pe Ryde! EXCLUSIV
Mariana Târcă, fosta mare handbalistă a României, a vorbit pentru ProSport despre prăpastia spre care se îndreaptă handbalul feminin românesc dacă, după rușinea trăită la Campionatul Mondial, nu se va face o analiză corectă. De asemenea, a trimis un mesaj dur pentru Cristina Neagu!
- Târcă a mărturisit că Neagu, care este cea mai bună handbalistă a lumii, nu va mai putea trage singură după ea echipa națională.
Marina Târcă, mesaj dur pentru Cristina Neagu: „Voi spune foarte multe cât de curând. Riscăm să ne ducem după handbalul masculin românesc!”
„Ne aflăm în fața unui moment foarte dificil și cred că a venit vremea să spun tot ce se întâmplă în handbalul românesc. Nu o pot face chiar acum, și cu dumneavoastră la telefon, dar trebuie să vorbesc o dată și o dată și credeți-mă că o să vorbesc. Eu nu am fost de acord de la început cu aducerea lui Ryde la echipa națională.
În primul rând trebuie să ai respect față de oamenii care te angajează și să înveți cât mai repede limba țării unde lucrezi. Eu, după maximum trei-patru luni, puteam să dau interviu în sârbește, atunci când m-am dus să joc șase ani la Podravka.
Din respect pentru acei oameni am învățat limba lor. Dar revenind la ce ne arde acum foarte tare, vreau să întreb și eu acum, dacă selecționerii principali ai naționalei mari a României de handbal feminin, fie că a fost vorba de Martin Ambros sau Ryde, au fost prezenți vreodată să urmărească live turnee finale, acțiuni oficiale ale naționalelor de junioare sau de tineret ale României?
Oare acești oameni știu ce vine din urmă? Oare selecția se face corect? Oare acești oameni urmăresc cu atenție jucătoarele pe care vor să le aducă la lot? Vă spun eu că nu.
Din păcate, selecția se face după interesul unor cluburi, iar acest lucru este foarte dureros. Eu dacă vorbesc acum despre Sorina o să fiu acuzată că sunt mama ei, dar trebuie să fim corecți. Nu vreau să pară că mă refer direct la Cristina Neagu, dar eu, când am simțit că am o vârstă și din spate venea Steluța Luca, am cerut staff-ului tehnic să joc eu în centru și să îi facem loc Steluței pe inter dreapta.
Simțeam că este o jucătoare de valoare și cea care era câștigată era doar echipa. Cristina este o jucătoare imensă, dar nici ea nu o să mai poată să tragă de una singură echipa după ea. Trebuie să înțelegem cu toți acest lucru.
Trebuie să găsim o strategie pentru a forma o echipă. Nu putem să stăm doar în Cristina Neagu. În ultimul an, nu s-a încercat să se găsească o înlocuitoare pentru Neagu sau pur și simplu nu s-a dorit acest lucru. Șe știa foarte clar că Neagu are mari probleme medicale, iar la acest Campionat Mondial ea nu o să poată să joace sută la sută la potențialul ei.
Sorina iubește handbalul, dar din păcate se pare că ea plătește tribut numelui meu. Eu o respect enorm pe Cristina Neagu, iar pentru ea m-am certat chiar și cu domnul Tadici. Nu vreau să spun că este ceva între mine și Alexandru Dedu, dar o să vină clipa să vorbim cu cârțile pe față. Cu Cristina Zamfir ce se întâmplă?„, și-a început Marian Târcă discursul!
„Sorina Târcă a fost umilită la Cluj, iar Comisia Tehnică trebuie să fie respectată”
În continuare, Mariana Târcă ne-a dezvăluit un moment care a marcat-o foarte tare pe fiica ei chiar înainte de Campionatul Mondial. „Sorina Târcă a fost convocată de Ryde la acțiunea de la Cluj mai mult de gura Comisiei Tehnice, dar ea acolo a fost efectiv umilită.
Cum credeți că se simte un copil de 19-20 de ani, care începe și încearcă și el să își facă un nume în handbalul românesc, când vede că domnul Ryde efectiv îl ignoră la antrenamente? În momentul în care a început să lucreze partea tactică, Sorina a fost lăsată la poarta la care nu contau jucătoarele pentru Ryde.
Și-a dat seama din prima că nu are nicio șansă să fie selecționată la acest campionat mondial. Eu nu fac parte din Comisia Tehnică, nu cer postul de selecționer, dar trebuie să ne trezim o dată pentru totdeauna. Dacă nu vom face un moment zero, atunci handbalul românesc feminin o să se ducă după handbalul românesc masculin. Adică o să se ducă în cap. Comisia Tehnică trebuie respectată, iar acei antrenori trebuie ascultați.
Ne trebuie un selecționer care să cunoască tot handbalul românesc, să știe ce se întâmplă la noi. Fetele convocate acum, cele care au jucat în Japonia nu au nicio vină. Multe dintre ele nici nu joacă la echipele lor de club. Ce le putem cere la un asemnea turneu? Vă repet, o să vină vremea în care o să vorbesc despre tot ce se întâmplă în handbalul românesc”, a spus Târcă.