Mariana Târcă va face plângere la Poliție împotriva soțului Simonei Gogârlă!** VEZI DE CE!
Antrenoarea echipei Rulmentul, Mariana Târcă, a declarat marți,
într-o conferință de presă, că se simte amenințată de soțul
handbalistei Simona Gogârlă, împotriva căruia va depune o plângere
la poliție.
„Nu am vorbit niciodată despre familia Gogârlă, dar deja
s-a ajuns la amenințări, iar acest lucru nu mai pot accepta. Ieri a
fost un incident la sală, incident în urma căruia soțul Simonei
Gogârlă, mi-a spus că ‘sunt oameni care pentru 1000 de euro sunt
capabili să facă orice’, iar pentru acest lucru voi depune plângere
la Poliție. A venit Cornel Gogârlă, supărat și a început să țipe și
să dea cu picioarele, de le-a și speriat pe fete. Nu am niciun
amestec în faptul că Simonei Gogârlă i s-a interzis să se mai
antreneze în sala în care ne pregătim și noi”, a declarat
Mariana Târcă.
Antrenoarea echipei brașovene consideră că acest conflict este
unul personal și o vizează direct pe ea și familia ei. „Nu
am vorbit niciodată urât despre ei. Dacă stăm să ne uităm bine, în
ultima vreme, tot ce a apărut despre numele Gogârlă în presă, a
fost legat de scandal. Nu la fel stau lucrurile și în cazul numelui
Târcă”.
Antrenorul secund, al Rulmentului, Dumitru Berbece consideră că
acest scandal ar trebui să înceteze: „Nu știu cine este
acest Cornel Gogârlă, nu îl cunosc ca om și nici pe Simona Gogârlă.
Există un interes al familiei Gogârlă să distrugă chiar totul? Ei
bine, nu o să lăsăm să se întâmple acest lucru. Ne-am săturat și
vreau să fim lăsați în pace să ne vedem de
antrenamente”.
Cornel Gogârlă a declarat că nu a fost vorba de nicio
amenințare, singurul lucru pe care l-a făcut, a fost să se
intereseze de ce Simona nu se mai poate antrena cu echipa de
băieți, HCM Rom Cri Brașov. „Nu am amenințat pe nimeni, am
fost doar să văd de ce Simona nu mai este lăsată să se antreneze.
Este un spațiu public și nu mi se pare normal să i se interzică
acest lucru în sala din Brașov. Din punctul meu de vedere, luni, în
sala din Brașov nu a fost niciun conflict”.