Președintele Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul FRH, Mihai Marinescu, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că au fost judecate memoriile depuse de jucătoarele Alexandrina Barbosa și Silvia Navarro, iar Oltchim are termen să achite restanțele financiare până pe 4 martie, confirmând astfel materialul publicat în ediția tipărită de astăzi a ProSport-ului.
În caz contrar jucătoarele devin libere de contract. „Cele două handbasliste și-au depus memorii pentru neplata salariilor care depășește 60 de zile, astfel că se încadrează regulamentelor. Memoriile au fost judecate astăzi iar Oltchim are termen până în 4 martie pentru a achita restanțele, iar în caz contrar handbalistele devin libere de contract. Menționez că portarul Amandine Leynaud nu a depus un memoriu similar„, a declarat Marinescu pentru MEDIAFAX.
Potrivit informațiilor publicate marți de presa franceză, portarul Amandine Leynaud ar fi ajuns la o înțelegere cu echipa Vardar Skopje. Oficialii de la Oltchim au precizat pentru MEDIAFAX că nu au cunoștință despre acest subiect, și că au purtat doar o discuție verbală cu impresarul portarului francez.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER