HC Dobrogea Sud Constanța a realizat primele transferuri pentru sezonul 2018-2019, când va evolua pentru al doilea an la rând în Cupa EHF.
Pentru postul de portar, oficialii „delfinilor” a semnat cu Viachaslau Saldatsenka (23 de ani). Jucătorul din Belarus ar urma să-l înlocuiască pe Sijan Dane, portarul numărul 1 al echipei în ultimele două sezoane.
Saldatsenka este component al naționalei țării sale și s-a familiarizat deja cu Liga Națională, după ce a început sezonul la HC Odorhei. Clubul harghitean s-a retras însă din campionat după decesul principalului sponsor Atilla Verestoy, astfel că finalul sezonului nu l-a mai prins în România.
Un alt nume important care va ajunge la Constanța este Marius Mocanu, component de bază al naționalei masculine. După mai multe sezoane petrecute la Dinamo, pivotul în vârstă de 31 de ani se reîntoarce la Constanța, unde a mai evoluat pentru HCM în perioada 2009-2011.
În fine, al treilea jucător tranferat deja este interul stânga Irakli Chikovani, unul dintre liderii echipei Dunărea Călărași în ultimii 2 ani. Călin Căbuț și-a dat acordul la rândul lui pentru a ajunge la HCDS, dar conform unor informații transferul lui a fost blocat de Academia Minaur.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER