Marius Șumudică le-a susținut pe handbalistele de la Rapid și a sărbătorit cu fanii după victoria cu Storhamar: „Nu mai am voce!”
Marius Șumudică, antrenorul român în vârstă de 51 de ani de la Al Raed, și-a făcut apariția la meciul de handbal feminin dintre Rapid și Storhamar.
Rapid și Storhamar s-au întâlnit duminică, în Sala Polivalentă din București, în cadrul rundei a șasea din Grupa B a Ligii Campionilor, iar giuleștencele au învins cu scorul de 27-25.
În urma acestui rezultat, Rapid ocupă locul secund în grupă, la egalitate de puncte (10) cu liderul Gyor.
Marius Șumudică le-a susținut pe handbalistele de la Rapid și a sărbătorit cu fanii după victoria cu Storhamar
Marius Șumudică s-a prezentat la această partidă și s-a transformat din antrenor de fotbal în ultras rapidist. Acesta a cântat cot la cot cu suporterii giuleșteni.
După meci, antrenorul s-a fotografiat cu suporterii Rapidului, în fața Sălii Polivalente din Capitală și s-a declarat încântat de sentimentele care l-au încercat odată cu această experiență.
„Nu mai am voce. Mi-am amintit de tinerețe. A fost senzațional. Prima oară când am adus-o pe soție la handbal. S-a simțit bine. Nu ai cum să nu te simți bine. În familia Rapidului mereu te simți bine.
Nu știu dacă sunt cel mai iubit dintre rapidiști, însă sunt unul dintre cei care nu a trădat niciodată și care nu îi va trăda. Echipa care a fost, este și va fi în inima mea până o să mă duc să arunce cu țărână peste mine. Până atunci nu voi uita acest club și acești fani minunați”, a spus Marius Șumudică, citat de Sport.ro.
Sursă foto: Sport.ro.