Meci de pregătire pentru Euro Under 19: Franța – România 34-30. Gavril Kozma: „Am fost nemulțumit de componenta de apărare”. Naționala, fără Aurelian Roșca în Franța

Aflată în plină campanie de pregătire pentru Campionatul European de handbal feminin Under 19 din Spania, naționala României, deținătoare a titlului mondial la categoria sub 18 ani, se află la sfârșitul acestei săptămâni într-un turneu amical în Franța. Vineri, tricolorele au susținut prima partidă de verificare în compania țării gazde, pe care au pierdut-o cu 34-30. La pauză, Franța a condus cu 16-12. Partida a doua dintre cele două naționale se va desfășura duminică, de la ora 17:00 (ora României).

„Am folosit doar sistemul de apărare 6-0 în această partidă. Am fost nemulțumit de componenta de apărare și de relația de unu la unu cu potarul. Am greșit de 46 de ori (!) în apărare, cu siguranță vom lua măsuri în acest sens”, ne-a declarat antrenorul Gavril Kozma, cel care conduce echipa în Franța. Aurelian Roșca a rămas în aceste zile în Baia Mare, unde a început pregătirile cu vicecampioana României.

Naționala U19 are în Franța un lot de 17 jucătoare, în mare parte aceeași echipă care a câștigat titlul mondial în 2014:

portari: Mădălina Ion, Isabela Roșca
extreme stânga: Alexandra Dindiligan, Alexandra Carașol
interi stânga: Bianca Bazaliu, Anca Onicaș, Sonia Vasiliu
centri: Cristina Laslo, Anca Polocoșer, Iulia Andrei
interi dreapta: Alina Ilie, Diana Axinte
extreme dreapta: Sonia Seraficeanu, Andreea Taivan
pivoți: Lorena Ostase, Dana Abed-Kader, Florentina Craiu

Campionatul European Under 19 se va desfășura în perioada 23 iulie – 2 august în Spania, iar România face parte dintr-o grupă cu Suedia, Ungaria și Franța.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 11 07. 2015, 15:18
Actualizat: 11 07. 2015, 16:17