Melinda Geiger a evidențiat o problemă: „Ne este frică de victorie, cred că mentalul nostru nu funcționează așa cum ne dorim”. Cât de mult a afectat-o accidentarea Cristinei Neagu și cum vede viitorul naționalei

Melinda Geiger va disputa duminică, în fața Olandei, în finala mică a Campionatului European de handbal feminin (ora 15:00), meciul personal cu numărul 33 la această competiție. Interul dreapta își face, astfel, intrarea într-un Top 5 all-time al jucătoarelor din România cu meciuri jucate la această competiție. Mai multe partide au jucat au doar Cristina Neagu – 39 de jocuri, Aurelia Brădeanu – 38 de jocuri, Valentina Ardean Elisei – 36 de jocuri (extrema stângă va atinge numărul de meciuri cu această ocazie) și Oana Manea – 35 jocuri.

Ce sentinment o încearcă pe Melinda Geiger înaintea partidei cu Olanda, cât de mult a afectat-o accidentarea Cristinei Neagu, dar și cum vede viitorul naționalei feminine, puteți citi în interviul pe care l-a acordat pentru cititorii ProSport

Melinda, cum a trecut seara după semifinala cu Rusia?
Am fost toate triste, ne-am dorit foarte mult victoria, în principiu pentru Cristina, dar și pentru noi, pentru toți românii care ne urmăresc. Dar nu a fost să fie, iar eu nu am putut să dorm. Cred că am adormit la 3-4 dimineață. Presupun că nici alte fete nu au putut să doarmă. Când joci într-o sală atât de mare, ai așteptări de la tine, de la toată lumea, îți dorești atât de mult și pur și simplu îți dai seama că nu poți. Am jucat cu o echipă foarte puternică, ne-am bătut o repriză, dar în partea secundă nu ne mai găseam pe teren și s-a văzut, din păcate.

De pe margine, senzația a fost că ai fost una din cele mai afectate jucătoare de accidentarea Cristinei…
Da, știu cum e, am trecut și eu prin așa ceva și evident m-a deranjat și m-a afectat foarte tare accidentarea Cristinei. Sunt sigură că dacă o aveam pe ea la meciul cu Rusia ar fi fost total diferit. Și oricum, este o persoană care ține foarte mult la echipa României, care ne ajută foarte mult, prin modul ei de a fi, cu sfaturi, cu jocul. Ne-a lipsit la un moment dat în teren cu Rusia și asta s-a văzut.

Mai aveți meciul cu Olanda, dar per-total cum a fost turneul final pentru tine?
A fost OK, m-am bucurat de el. Ce mai poți să faci, decât să te bucuri de turneul final, să joci cât de bine poți și să dai totul pe teren. Eu chiar l-am trăit intens și merg acasă destul de mulțumită. Mai avem un joc, într-adevăr, pentru mine este foarte important să ne batem, dar și dacă se întâmplă ceva și nu vom câștiga medalia, eu tot o să fiu mulțumită, pentru că toate am jucat foarte bine, ca o echipă în prima fază. Au apărut apoi mici probleme, dar s-a văzut că putem evolua așa cum trebuie să joace România, motivate, împreună, ca o echipă.

Ai trecut de granița celor 30 de jocuri disputate la Campionatul European și ai intrat într-un Top 5 all-time al handbalistelor din România cu cele mai multe meciuri la această competiție. Înseamnă asta ceva pentru tine?
Nu am stat să calculez așa ceva. Nu m-a gândit la acest aspect, pentru mine e foarte important să mă simt bine la echipa națională și văd că toate fetele sunt OK, fericite.

Priviți meciul cu Olanda și ca pe o revanșă?
Nu știu dacă va fi chiar o revanșă, va fi un meci total diferit, am înțeles că s-au accidentat câteva fete și de la ele. În schimb, cred că va fi o luptă pe viață și pe moarte, pentru că fiecare ne dorim să câștigăm o medalie. Vom vedea ce va ieși.

Mai aveți resurse pentru încă o bătălie?
Încercăm să le găsim pe undeva. Da, vom încerca să dăm tot ce putem, ca la fiecare meci, chiar dacă uneori nu ne iese.

Ești deja o jucătoare cu mare experiență. Cum vezi viitorul naționalei feminine?
Sunt multe jucătoare tinere care vin din urmă, iar eu tot ce le doresc este să fie unite. Dacă nu sunt unite, nu ai cum să faci rezultat. Trebuie să știi să te ridici când e greu, să știi cum să te comporți ca echipă, să fim cu capul sus, să nu mai fim cu capul jos, plecate. Tot ce am trăit în anii aceștia la echipa națională cu alți antrenori, știți și voi, a fost destul de greu pentru noi. Și presupun că încă ne este frică de victorie, cred că mentalul nostru nu funcționează așa cum ne dorim.