Mihai Popescu (31 ani), portarul titular al echipei naționale de handbal, și-a prelungit contractul cu echipa franceză St. Raphael pe încă 4 ani! El mai avea un an de contract, astfel că handbalistul român va sta în Franța până la sfârșitul sezonului 2022, când va avea deja 37 de ani.
„Pope” s-a transferat la St. Raphael în 2015, iar în perioada petrecută până acum s-a integrat perfect la echipa franceză unde antrenor secund este Rareș Fortuneanu și care ocupă locul 3 în ierarhia la zi, după PSG și Nantes. „Pope ne-a adus satisfacție deplină de la sosirea lui. Acum este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei noastre și ne-am dorit cu el un contract pe durată mai lungă, pentru a continua să-și impună calitățile în beneficiul echipei”, a declarat Jean Francois Krakowski pentru site-ul oficial al clubului St. Raphael.
„Mai aveam un an de contract și am mai prelungit pe încă 4 ani. Am luat această decizie pentru că mă simt foarte bine aici, familia mea la fel. De asememea, St. Raphael este un club care vrea să facă performanță. Îmi doresc să-mi ajut echipa să obținem cât mai multe performanțe notabile, să ajungem să jucăm în Champions League și să rămânem în Top 3 în Franța. Mă bucură faptul că oamenii din club au încredere în mine și mi-au oferit un contract pe o perioadă așa lungă”, a declarat Mihai Popescu pentru ProSport.
Mihai Popescu a semnat unul dintre cele mai mari contracte din handbalul mondial ca durată, astfel de angajamente fiind destul de rare. Pe de altă parte, jucătorul român a preferat mereu stabilitatea, drept dovadă că până la aproape 32 de ani a evoluat doar la două cluburi în carieră, HCM Constanța și St. Raphael. Iar de la Constanța a plecat după 12 sezoane, după ce clubul a intrat în faliment.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER